COD ROȘU de inundații în două județe

183
COD ROȘU de inundații în două județe - inundatii-1530343111.jpg

Articole recomandate

Hidrologii au emis cod roșu de inundații, sâmbătă dimineața, pe râurile din bazinele hidrografice Târlung – bazin mijlociu și inferior, în județele Brașov și Covasna, fenomene periculoase putând să se producă mai ales în zona localității Băcel, la confluența cu râul Negru, în Covasna.


Potrivit reprezentanților Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale și creșteri importante de debite și niveluri cu depășiri ale cotelor de pericol pe râurile din bazinele hidrografice Târlung – bazin mijlociu și inferior, în județele Brașov și Covasna.


Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare în bazinul inferior al râului Târlung, în zona de confluența cu râul Negru (zona localitӑții Bӑcel - județul Covasna), mai arată INHGA.


Atenționarea hidrologică este în vigoare până sâmbătă seara, la ora 18.00.


Covasna: Peste 100 de persoane vor fi evacuate din cauza unei breșe în dig, pe râul Târlung


Peste 100 de persoane din Lunca Mărcușului, județul Covasna, vor fi evacuate, sâmbătă dimineața, după ce precipitațiile din ultima vreme au creat o breșă în dig, pe râul Târlung, pentru care hidrologii au emis cod coșu de inundații.


Potrivit reprezentanților ISU Covasna, pe râul Târlung în apropierea localității Lunca Mărcușului, s-a creat o breșă în dig, astfel că sâmbătă dimineața s-a ordonat evacuarea a 30 locuințe, respectiv peste 100 de persoane.


Sursa citată a arătat că persoanele care trebuie să își părăsească locuințele sunt duse în căminul cultural al localității, pus la dispoziție de primărie.


Conform Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul 30 iunie, ora 6:00 - 1 iulie, ora 12:00, va fi cod portocaliu de creșteri ale debitelor și nivelurilor, cu posibile depășiri ale Cotelor de apărare, pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa - sector intrare în țară (județul Maramureș), Siret - sector amonte Acumularea Bucecea (județul Suceava) și Prut - sector amonte Acumularea Stânca Costești (județul Botoșani).


Pe de altă parte, o atenționare Cod galben de inundații va fi în vigoare până pe data de 1 iulie, la ora 00:00, pe râurile din bazinele hidrografice: sectorul românesc al Tisei, Vișeu, Iza, Tur, Lăpuș (județele Maramureș și Satu Mare), Someșul Mare (județul Bistrița Năsăud), Mureș - bazin superior și afluenți amonte confluență Comlod (județele Harghita și Mureș), Târnava Mică - bazin superior și afluenți bazin mijlociu, Târnava Mare - bazin superior și afluenți bazin mijlociu (județele Harghita, Mureș și Sibiu), Drincea, Desnățui (județele Mehedinți și Dolj), afluenții Jiului aferenți sectorului aval S.H. Sadu - amonte S.H. Podari (județele Gorj, Mehedinți și Dolj), Olt - bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Argeș, Vâlcea, Gorj, Dolj și Olt), Călmățui (județele Olt și Teleorman), Vedea - bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele Argeș, Olt și Teleorman), Argeș - bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Teleorman și Ilfov), Ialomița (județele Dâmbovița, Prahova și Ialomița), Călmățui (județele Buzău și Brăila), Buzău (județele Brașov, Covasna, Buzău și Brăila), Rm. Sărat (județele Vrancea și Buzău), Putna (județul Vrancea), Trotuș (județele Harghita, Neamț, Bacău și Covasna), Suceava, Moldova, Bistrița (județele Suceava, Neamț și Harghita), Bârlad (județele Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea și Galați), Siret - sector amonte Acumularea Călimănești (județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău și Vrancea), Siret - afluenții mici aferenți sectorului aval Acumularea Gălbeni (județele Bacău, Vrancea și Galați), Prut sector amonte Acumularea Stânca Costești și afluenții aferenți sectorului aval Acumularea Stânca Costești (județele Botoșani, Iași, Vaslui și Galati) și pe râurile din Dobrogea (județele Constanța și Tulcea).


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8061 secunde