COD GALBEN de CANICULĂ şi VIJELII, la Constanţa

Vineri, 25 Iunie 2021, 10:26
456
Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat, vineri dimineaţă, 25 iunie, avertizările de vreme rea în Dobrogea şi în restul ţării. Sunt aşteptate fenomene de instabilitate atmosferică, însă valul de căldură persistă şi disconfortul termic este deosebit de ridicat.

Astfel, începând de vineri, 25 iunie, de la ora 12, şi până sâmbătă seară, 26 iunie, la ora 23, judeţul Constanţa, alte şapte judeţe din est şi Bucureştiul se vor afla sub cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Restul ţării se află sub cod portocaliu. În intervalul respectiv, instabilitatea atmosferică se va accentua şi se va extinde astfel încât în toate regiunile vor fi perioade cu vijelii, averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 40 litri pe metru pătrat.

De asemenea, în cursul zilei de vineri, valul de căldură şi disconfortul termic vor persista în toată ţara. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi, pe arii extinse, pragul critic de 80 de unităţi şi local va fi caniculă.

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.4867 secunde