Cod galben de caniculă, la Constanța. Recomandari de la autorități

183
Cod galben de caniculă, la Constanța. Recomandari de la autorități - codgalben-1598640797.jpg

Articole de la același autor

Meteorologii au emis cod galben de caniculă și disconfort termic valabil de sâmbătă, 29 august, de ora 10.00, până luni, 31 august, la ora 20.00. Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că disconfortul termic va fi accentuat și va fi caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși, local, pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor atinge 33 - 36 de grade.

Pentru protejarea stării de sănătate pe timp de caniculă, reprezentanții autorităților locale de la Constanța ne recomandă să evităm expunerea prelungită la soare, în special, între orele 11.00 și 18.00, iar, în cazul deplasărilor, este indicată folosirea mijloacelor de protecție, cum ar fi pălării, umbrele, ochelari de soare și purtarea hainelor largi, deschise la culoare.

De asemenea, este recomandată hidratarea cu lichide menținute la temperatura camerei sau ceaiuri calde. "Nu consumați alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Dacă aveți aer condiționat, reglați aparatul astfel încât temperatura să fie cu cinci grade mai mică decât temperatura ambientală; iar ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depașește 32 grade Celsius. Aveți grijă de persoanele dependente de voi, cum ar fi copii, vârstnici, persoane cu dizabilități, oferindu-le în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită", ne sfătuiesc reprezentanții Primăriei Constanța.

Orice problemă poate fi semnalată permanent la numerele de telefon: 0241/550.055 - Dispecerat Primăria Municipiului Constanța și 0737.552.271 - Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5664 secunde