Coadă la azilul de bătrâni. Se mai construiește un cămin, în Constanța

817
1

Articole de la același autor

Sute de bătrâni singuri din Constanța așteaptă de ani de zile să prindă un loc la azilul de pe strada Unirii pentru a putea fi primiți acolo. Din păcate, fiecare loc se eliberează numai atunci când vrea Dumnezeu, când un alt bătrân pierde lupta cu viața.


Așa se face că pe lista de așteptare de la Căminul de Persoane Vârstnice din Constanța figurează, în prezent, peste 300 de persoane. Pentru toți aceștia mai este o șansă când se va inaugura un nou centru, care va aparține tot de căminul de pe strada Unirii. Centrul Fair Play va fi amenajat cu fonduri europene și va fi cofinanțat de Primăria Constanța. "Este vorba despre o clădire veche și abandonată, unde a funcționat, cu ani în urmă, Creșa nr. 6, pe aleea Topolog din Constanța. Acel imobil, aflat într-o stare avansată de degradare, va fi complet reabilitat și i se va mai adăuga un corp nou, cu o înălțime parter și două etaje. Vom avea camere de cazare, cabinete medicale, spații administrative și spațiu de socializare pentru per-soanele cazate în cămin și invitații acestora, în vederea funcționării acesteia ca punct de lucru secundat al Căminului pentru persoane vârstnice", a explicat Ani Merlă, director în cadrul Direcției de Programe a Primăriei Constanța. 


Astfel, vor fi amenajate, în total, 78 de locuri în camere de cazare, cu câte două locuri sau de tip garsonieră. "Având în vedere că este o clădire nouă, acest lucru ne va permită să ne înscriem în stan-dardele moderne de construcție. Fiecare cameră va avea baie proprie și vor fi ame-najate și pentru persoane cu probleme locomotorii", a mai spus Ani Merlă. 


Locurile se eliberează numai când moare cineva
Proiectul presupune o investiție de zece milioane de lei, din care peste șase milioane de lei sunt fonduri nerambursabile, de la Uniunea Europeană. "Cu noua clădire am putea rezolva anumite probleme cu care ne confruntăm în actualul amplasament. Avem în evidență sute de vârstnici care cer sprijin și pe care nu putem să-i ajutăm, deocamdată. Din păcate, singura posibilitate de a ajunge în cămin este decesul altuia. La mine vin zilnic bătrâni și este descurajant pentru ei să le spun că sunt sute de dosare în așteptare. Nici nu cuteză să spere că vor mai ajunge vreodată", a declarat Doruța Giuglea, directorul Căminului pentru persoane vârstnice Constanța. Femeia recunoaște că, dincolo de necesitatea de asistență medicală și îngrijire, mulți bătrâni au o mare nevoie de a socializa și de a nu se mai simți singuri. "Pot să aibă condițiile de pe lume, dar dacă sunt singuri tot nu le este bine", a completat coordonatorul centrului.


Bătrânii plătesc 360 de lei pe lună pentru un loc în camerele duble și 400 de lei pentru garsoniere. Noul amplasament va fi gata la finele acestui an.


Comentează știrea

?
23 ianuarie 2018
.

Un nr de tel?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2898 secunde