CNAS: Consultațiile la medicul de familie pot fi acordate și la distanță

Miercuri, 08 Aprilie 2020
205
Consultațiile la medicul de familie sau în ambulatoriul de specialitate pot fi acordate și la distanță, precizează, miercuri, CNAS într-un comunicat citat de Agerpres. "Conform prevederilor Ordinului Comandantului Acțiunii, secretar de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, nr.74527/23.03.2020 privind instituirea unor măsuri necesare pentru limitarea răspândirii infecției cu virus SARS-COV-2 la nivelul unităților sanitare publice și private, pacienții care reprezintă urgențe medicale și cei care suferă de afecțiuni cronice se vor adresa, după caz, unităților sanitare, ambulatoriilor de specialitate sau cabinetelor de medicina primară. Consultațiile la medicul de familie sau în ambulatoriul de specialitate pot fi acordate și la distanță", afirmă sursa citată.

Potrivit CNAS, pentru a evita aglomerările în unitățile sanitare și a nu-i pune astfel în pericol pe cei cu patologii "mai deosebite", populația este rugată ca la primele semne de boală să contacteze telefonic medicul de familie, care va decide dacă va acorda o consultație la distanță sau, după caz, va programa pacientul pentru o consultație la cabinetul sau îl va direcționa către ambulatoriul de specialitate.

CNAS mai precizează că în cazul în care medicul de familie îndrumă pacientul către ambulatoriul de specialitate, în conformitate cu prevederile în vigoare, pe perioada stării de urgență nu este necesar biletul de trimitere.

Totodată, CNAS reamintește că în perioada stării de urgență serviciile medicale, îngrijirile la domiciliu, medicamentele, materialele sanitare și dispozitivele medicale, tehnologiile și dispozitivele asistive se acordă și validează fără a fi necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia.


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1279 secunde