Clinica de Chirurgie Cardiovasculară suge banii Spitalului Județean

752
Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, dr. Ion Niculescu, susține că nu demisionează din funcție și nici nu ar fi avut intenția, cum s-a zvonit. "Nu demisionez. Au fost niște discuții greșit înțelese de unele persoane care au dorit să-mi facă rău", a precizat medicul, fără a dori să comenteze mai mult.
În schimb, managerul a început o serie de controale prin secțiile exterioare, pentru a analiza deficiențele existente și pentru a identifica măsurile care trebuie luate.
Prima oprire a fost la Secția de Neuropsihiatrie de la Palazu Mare. "Am găsit degradare, dar în clădire este cald și curățenie. Nu s-a mai investit în întreținerea imobilului și se observă. Trebuie înnoit totul: țevi, pereți, pardoseală. Am mers apoi și la Secția de Boli Dermato-Venerice. Clădirea în care se află secția este rezistentă, dar sunt necesare îmbunătățiri și aici", a declarat managerul SCJU Constanța.
În cursul zilei de astăzi, dr. Ion Niculescu va efectua verificări similare și la restul secțiilor exterioare.

Se vor cere fonduri și pentru Secția de Endocrinologie
Banii nu lipsesc: la începutul săptămânii a sosit de la Ministerul Sănătății fila de buget pe 2009 pentru reparațiile capitale. SCJU Constanța va primi puțin peste 28.000.000 lei, sumă care a fost distribuită pentru realizarea noii Unități de Primire Urgențe - 1.000.000 lei, a centralei termice - 1.600.000 lei, pentru amenajarea unui heliport, în spatele unității spitalicești - 750.000 lei, a cinci rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități - 250.000 lei.
Totodată, vor fi investiți 2.700.000 lei pentru reabilitarea Secției de Neuropsihiatrie de la Palazu Mare. "S-au distribuit și 3.500.000 lei și pentru reparațiile secțiilor de chirurgie din cadrul fostului Spital Municipal, dar îi vom deturna și vom cere ca din ei să începem reabilitarea Secției de Endocrinologie", a arătat Niculescu.
"Acum așteptăm și banii pentru a ne apuca de lucru. Eu estimez că în maxim cinci luni vor fi realizate reparațiile care se impun, dar pentru a îmbunătăți per total situația din SCJU Constanța este nevoie de un an întreg", a arătat managerul unității medicale.
Un capitol unde trebuie insistat, căci duce la pierderea unor sume consistente de bani, este mentalitatea șefilor de secție și asistentelor șefe cu privire la accesarea fondurilor. "Spitalul este în permanență plin, pe holuri nu ai loc să treci de pacienți, dar nimeni nu a întocmit fișe de consultație la internările de o zi. Trebuie să se precizeze exact ce diagnostic are pacientul, ce materiale sanitare au fost folosite, pentru că din astfel de acte vin banii. Am organizat întâlniri cu șefii de secții și cu asistentele șefe și le-am atras atenția", a afirmat Ion Niculescu.
Bani frumoși se pierd din bugetul SCJU Constanța prin finanțarea Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară. "Toate clinicile cardiovas-culare din țară se finanțează prin programul național pentru boli cardiovasculare. La Constanța nu a făcut nimeni demersurile necesare, astfel că din bugetul spitalului se cheltuiesc lunar peste 3.800.000 lei pentru intervențiile care se execută în clinică. Banii ar putea fi folosiți pentru alte obiective și vom face demersurile necesare către Ministerul Sănătății", a mai arătat medicul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.0515 secunde