Clădirea ce adăpostește Spitalul de Boli Infecțioase intră în reparații

223
Clădirea ce adăpostește Spitalul de Boli Infecțioase intră în reparații - consolidare-1497283928.jpg

Articole de la același autor

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (SCBI) intră, începând de săptămâna aceasta, într-un amplu proiect de consolidare a clădirii. Directorul unității sanitare, dr. Stela Halichidis, a declarat că această consolidare este absolut necesară și se va reface structura de rezistență. 


"În prezent, suntem prinși într-un proiect european, iar în urma expertizei făcute, s-a decis că această consolidare este absolut necesară, mai ales că, unitatea noastră prezintă risc seismic și trebuie făcut ce este necesar, mai ales atunci când este vorba de un spital și siguranța pacienților. Este adevărat că riscul este minim, dar nu se pot băga bani europeni dacă nu este consolidată clădirea. Noi am avea nevoie doar la demisol de câteva lucrări, care nu vor afecta activitatea medicală, după care vom demara proiectul european și atunci va trebui să ne reorganizăm pentru a nu afecta activitatea medicală", a precizat directorul. 


Trebuie precizat că, în momentul în care se construiește o clădire, proiectantul este obligat să scrie în documentele clădirii până la ce grad de cutremur rezistă clădirea respectivă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4584 secunde