CiTy Tour, de Zilele Constanței, cu vizitarea în port a Bricului "Mircea"

534
CiTy Tour, de Zilele Constanței, cu vizitarea în port  a Bricului

Articole de la același autor

Week-end-ul acesta, constănțenii, dar și turiștii aflați pe litoral au ocazia de a face un tur al orașului cu autobuzele etajate și de a vizita și Bricul "Mircea", aflat în port.

Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța introduce în circulație, în acest sfârșit de săptămână, linia turistică CiTy Tour, pentru a marca Zilele orașului Constanța.

Astfel, în zilele de 19, 20 și 21 mai, linia turistică va fi deservită de două autobuze etajate, care vor circula între orele 9 și 18, cu plecări la un interval de o oră, pe traseul: Gară CFR - Piața Far - Poarta 5 - Silozurile Saligny (incinta Port) - Cuibul Reginei (incinta Port) - Portul Turistic Tomis - bulevardul Elisabeta - strada Termele Romane - strada Negru Vodă - strada Mircea cel Bătrân - bulevardul Mamaia, până la Tabăra Turist (Hotel Caraiman) din stațiunea Mamaia.

"Vă invităm să vă întrerupeți călătoria pentru vizitarea Bricului «Mircea», sosit special pentru Zilele orașului Constanța. Nava-școală a Academiei Navale «Mircea cel Bătrân» se va afla la dana de pasageri din apropierea stației «Cuibul Reginei». Sâmbătă, acesta va putea fi vizitat între orele 15 și 18, iar duminică și luni, între orele 9 și 18", precizează directorul general al RATC, Bogdan Niță.

O călătorie costă trei lei, iar un bilet pentru toată ziua, în sistem Hop on - Hop off, cinci lei. Astfel, pasagerii pot întrerupe parcurgerea traseului turistic pentru vizitarea obiectivelor de interes și să continue călătoria, cu un alt autobuz etajat, din oricare stație, în prețul biletului achitat inițial.

"Biletele se pot procura numai de la conducătorii auto. Abonamentele și gratuitățile nu sunt valabile pe această linie", mai precizează șeful RATC.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4942 secunde