Circ la Policlinica cu plată. "Totul a plecat de la niște discuții penibile!"

6342
7

Articole de la același autor

Dr. Nelu-Doru Popescu, medic primar dermatovenerolog, angajat al Policlinicii cu plată Constanța, aduce acuze conducerii policlinicii, dr. Adriana Matei, medic primar ORL, afirmând că aceasta a refuzat să îi prelungească contractul de prestări servicii, ce încetează la 1 aprilie, fără niciun motiv întemeiat, având în vedere că el activează în unitate de peste 20 de ani.

Medicul Nelu-Doru Popescu spune că directorul Policlinicii cu plată și contabila șefă au intrat inopinat în cabinetul său de dermatologie, unde consulta un pacient, pentru a-l verifica. După ce s-au convins că pacientul a plătit consultația, dr. Popescu a fost întrebat ce face cu seringa pe care o avea pe masă. Acesta urma să îi facă pacientului câteva infiltrații intra-dermice, pentru tratamentul unei afecțiuni de care acesta suferea. 


"Acest răspuns i-a declanșat doamnei director un val de furie, acuzându-mă că nu am dreptul să fac injecții, că numai asistentele au acest drept, după efectuarea plății procedurii. Pacientul i-a confirmat că nici nu i-am pretins, nici nu mi-a dat niciun ban pentru infiltrația propusă, supărat că, deși a plătit consultația și plătește lunar asigurările de sănătate, nu beneficiază măcar de o injecție, gratuit. După ce mi-a adresat un val de admonestări și amenințări, doamna director m-a informat că, deocamdată, am fost sancționat doar cu avertisment verbal. Am rugat pacientul să plătească, totuși, la casierie, manopera efectuării infiltrației. S-a întors tremurând, speriat, congestionat de revoltă, cu un bon fiscal de 4 lei, adresat unei asistente de la cabinetul de chirurgie", a declarat dr. Nelu-Doru Popescu. 


În urma acestei întâmplări, medicul precizează că a fost pus să semneze două exemplare ale unui proces verbal, în care se menționa că a fost sancționat cu mustrare verbală, dar că i s-a refuzat să i se înmâneze un exemplar. 


După toate acestea, medicul a făcut mai multe reclamații împotriva conducerii, către Direcția Județeană de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății. Ulterior, conducerea a decis să nu mai prelungească contractul de prestare servicii al medicului, care încetează la 1 aprilie, fapt care a dus la întregul conflict.



Punctul de vedere al conducerii policlinicii 


"El, ca toate cadrele medicale din Policlinica cu plată, are un contract de prestări servicii, pe perioadă determinată, de un an. La sfârșitul perioadei, contractul se poate desființa unilateral. De exemplu, dacă el nu mai vrea să lucreze la noi, contractul poate înceta oricând. Același lucru vine și din partea noastră, la 1 aprilie îi expiră contractul și am anunțat că nu i-l mai reînnoim. Nu este nicio motivație, pur și simplu nu mai avem dorința de a mai face treabă împreună. Conflictul nu știu de la ce a pornit. Punctul inițial a fost o doctoriță mai tânără, proaspăt ieșită dermatolog, care e în concediu de maternitate, iar dumnealui a venit cu cererea să preia orele sale, dar ca ea să fie scoasă de la afișier, să i se dea în scris, lucru pe care nu l-am putut face. Și de la acest lucru, el s-a supărat și au început toate câte au urmat, reclamații peste reclamații. Totul a plecat de la niște discuții penibile, din dorința lui de a prelua orele anumitor colegi. Nu am avut nimic personal cu el, niciodată, e un tip aparent inofensiv, ca atare m-a surprins și pe mine reacția lui exacerbată. Conferința de presă a fost ca un șantaj din partea lui, ca să îi prelungim contractul. A încercat să mai coopteze și alți doctori, care, din varii motive, au mai avut reclamații de la pacienți, iar eu le-am atras atenția, dar oamenii au fost destul de raționali și nu s-au lăsat angrenați în chestia asta", a declarat dr. Adriana Matei, director Policlinica cu plată Constanța.



"Condiții improprii de lucru"


Potrivit dr. Popescu, cabinetul de dermatovenerologie în care lucra era neasigurat material, nu era dotat nici măcar corespunzător dotării minimale, prevăzute prin lege. 


De asemenea, acesta mai acuză conducerea de nerespectarea normelor deontologice în relație cu medicii angajați și nu înțelege de ce nu sunt apreciați cei 21 de ani în care a lucrat pentru policlinică, fără a cauza probleme în cadrul instituției. 


Comentează știrea

orl
29 martie 2017
am auzit bine?

policlinica cu plata .... orl... , doamna dr matei Când un pacient vine cu dop de ceara si plateste pentru a fi indepartat si se duce acasa asa cum a venit este un act medical serios pe sectia ORL ? Mai punem ca este o persoana in varsta care a fost plimbata pana a decis ca trebuie sa plateasca la alta clinica o noua spalare !!!!

constantean
29 martie 2017
Cand n avem ce face... facem reclamatii !!!

http://www.domnuleprimar.ro/51750-Buna-ziua-numesc-Popescu-Nelu-Doru-sunt-medic-primar-dermat.html

cineva
29 martie 2017
.....

Sesizare pentru primaria Navodari, judetul Constanta Postata de: Popescu Nelu-Doru La data: 24 Mai 2011 Tip: Reclamatie Cod: 51750 < Inapoi la sesizari Printeaza aceasta sesizare! Trimite unui prieten Buna ziua, Mă numesc Popescu Nelu-Doru , sunt medic primar dermato-venerolog și comandant al Centrului de Medicină Navală Constanța. Fetița mea, Maria în vârstă de 9 ani, s-a înscris la corul " Armonia" în luna octombrie 2010. Am fost foarte mulțumit de evoluța ei interpretativă muzicală, care de fapt s-a concretizat cu obținerea trofeului de melodia " Poartă către vis" , la care Maria a fost solistă. La ședinta cu părinții inițiată de direcțiunea Casei de Cultură Năvodari în data de 23.05.2011, am căutat să evidențiez că pe lângă interesul părinților de a-și vedea copiii pe scenă, este și interesul primăriei Năvodari în popularizarea orașului ca reper turistic. Ambele doamne directoare si-au exprimat imediat dezaprobarea față de acestă motivație, ca și cum n-ar avea nici un interes în acest sens. Rog respectuos dispuneți o analiză economică de perspectivă în ce privește impactul pozitiv al creșterii popularității orașului Năvodari prin apariții cât mai numeroase în mass-media a corului reprezentant al Casei de Cultură Năvodari. Dacă rezultatul va fi pozitiv, rog respectuos, dispuneti continuarea funcționării corului în forma constituită de la înființare. Cu deosebită stimă și respect, Col. medic Nelu-Doru Popescu

ela
29 martie 2017
cand vrei sa-i iei locul directorului

Unde era dl dr. in anul 2013 cand se vroia desfiintata Policlinica cu Plata?De ce nu a organizat si atunci conferinta de presa? Nu ii inceta contractul? Datorita d-nei director mai exista aceasta Policlinica!!!!!!!!

ela
29 martie 2017
cand vrei sa-i iei locul directorului

Unde era dl dr. in anul 2013 cand se vroia desfiintata Policlinica cu Plata?De ce nu a organizat si atunci conferinta de presa? Nu ii inceta contractul? Datorita d-nei director mai exista aceasta Policlinica!!!!!!!!

XYZ
29 martie 2017
O problema tinuta sub tacere de f multa vreme

Felicitari dl. dr. ca a deschis aceasta problema. De mult timp aceasta femeie terorizeaza personalul mediu de acolo. Acum a inceput si de medici sa se ia. Cine o tine oare acolo? Chiar nu se sesizeaza nimeni ca astfel de oameni franeaza tot, nu vor nici o schimbare pe nicaieri, se opun la tot? Cine se adreseaza acestei policlinici? In primul rand oamenii din comunele si satele judetului pt ca nu trebuie programare cu saptamani sau luni inainte, au preturi ff bune la toate serviciile, sunt medici buni in general, iar ce iti face un medic in particular pe un pret exorbitant, acelasi lucru il obti si aici. Singurul lucru in minus este faptul ca medicii din policl. cu plata nu dau retete compensate, ci doar retete care se cumpara cu bani de la farmacie. In rest e totul ok. Au si aparatura noua (vezi ecograful). Dau consultatii si medicii pensionari. Tarifele sunt in functie de gradul medicului: specialist, primar, profesor universitar, conferentiar. Aceste lucruri insa d.na director nu le are afisate la casierie, si demult trebuia reclamata.

o cunosc
29 martie 2017
nu-i mai ajungi la nas

Daaaa madam Adriana ca nu poti sa -s spui doamna e plina de ..... de nu-i mai ajungi cu prajina la nas.Am fost cu copilul mai demult la dinsa si nu mai vorbesc ca m-a tratat ca pe un nimic dar a ridicat si tonul la fiica mea pe atunci avind 10 ani,de aceasta cind am plecat de acolo a zis ca nu mai vrea la tanti aia ca e rea.Si ce am mai auzit cind sasteptam la rind sa intram cu toata lumea vorbeste la fel de urit de parca am fi niste nimicurfi si dinsa ar fi Dumnezeu.Oriunde te-ai duce sa te trateze iti spune ca data urmatoare sa te duci la cabinetul particular al dinsei.Nu il cunosc pe domnul doctor dar am vazut reportajul la televizor si ce nu mi-a placut a fost ca a zis ceva de genul ca dl doctor ""a avut un contract cu miine" sau ceva asemanator.Asta-i o dovada ca dinsa are impresia ca policlinica ii apartine si poate sa faca ce vrea.

Pagina a fost generata in 1.1705 secunde