Cine citește scrisorile lui Moș Crăciun?

418
Cine citește scrisorile lui Moș Crăciun? - fotofondmoscraciun2-1482254904.jpg

Articole de la același autor

"Dragă Moșule, eu am fost cuminte și i-am ascultat pe părinții mei. Pe buni am supărat-o puțin, pentru că l-am tuns pe fratele meu și apoi am mințit-o că l-a tuns mama. Apoi am aruncat coca pentru tăiței în sus și s-a lipit pe tavan. Dar mi-am cerut iertare. Eu îmi doresc un set de doctoriță, ca să mă joc, pentru că mama se supără dacă îl înțep pe fratele meu când îl consult. Vreau să mă fac doctoriță de copii, ca să îl fac bine pe Călin, colegul meu de la grădiniță, care e bolnav. Mami vrea pantofi cu toc și tati vrea o mașină mai mare. Poate pui ceva în desaga ta și pentru ei. Mulțumesc, Moș Crăciun!"


Așa sună una din miile de scrisori pe care le primește Moș Crăciun an de an. Copiii îi scriu pentru a-i ușura misiunea de a le alege cadourile pentru Crăciun. Odată terminată scrisoarea, ea este depusă la Poștă, de unde pleacă spre căsuța lui Moș Crăciun.


Ce adresă are Moș Crăciun
Potrivit reprezentanților Poștei Române, în cele mai multe dintre situații, copiii trec pe plic adresa declarată de autoritățile finlandeze drept cea oficială pentru Moș Crăciun - Santa Claus - Main Post Office, Artic Circle, Rovaniemi, Finland. Mai rar, apare trecută o adresă din Alaska, populară în Statele Unite ale Americii. Atunci când nu trec o adresă completă pe plic, la destinatar scriu pur și simplu: Santa Claus sau Moș Crăciun, iar destinația este fie Polul Nord, fie Laponia.


"Există mai multe adrese oficiale pentru Moș Crăciun. Administrațiile poștale din mai multe state au pus la dispoziția clienților diverse adrese oficiale pentru Moș Crăciun. În cazul unor țări este suficient la destinatar să fie trecut Moș Crăciun. Companiile poștale desemnează pentru această perioadă persoane care să trimită un răspuns copiilor. 


În Europa, a câștigat popularitate adresa pusă la dispoziție de către autoritățile finlandeze - Santa Claus - Main Post Office, Artic Circle, Rovaniemi, Finland", declară reprezentanții Poștei Române. Alte adrese de corespondență ce mai pot fi folosite sunt United States Postal Service - North Pole Holiday Postmark, Postmaster, 4141 Postmark Dr, Anchorage, AK 99530-9998; Canada Post - Santa Claus, North Pole, Canada, H0H 0H0; Royal Mail (Regatul Unit) - Santa Claus, Reindeer Land, SAN TA1 ori Finlanda - Santa Claus’ Main Post Office, Santa’s Workshop Village, FIN-96930 Arctic Circle.


Nicio scrisoare nu e aruncată!
Odată trecută și adresa, mai rămâne de pus doar timbrul. Dacă totuși, în graba cumpărăturilor, uitați de el, nu vă faceți griji, scrisoarea nu se va pierde. "Cele mai multe scrisori au timbre. Sunt foarte rare scrisorile fără timbre, însă în situațiile în care angajații Poștei Române întâlnesc o astfel de trimitere, ea este lăsată să treacă spre Finlanda", explică reprezentanții companiei naționale. 


Chiar dacă Moș Crăciun are multă treabă în această perioadă, el citește toate scrisorile. "Nicio scrisoare nu este aruncată! Toate trimiterile ajung în Centrul Regional de Tranzit București, de unde sunt expediate spre Helsinki. De acolo, de ele se ocupă autoritățile finlandeze", mai spun poștașii. 


Îi trimit dulciuri, fotografii și chiar jucărele
Se întâmplă uneori ca micuții să trimită astfel de scrisori pe hârtie simplă, netimbrată, fără a o pune într-un plic. În ele apar povești despre viața de zi cu zi a expeditorilor și toate dorințele lor. 


"Micuții îi pun lui Moș Crăciun o mulțime de întrebări despre el însuși, despre spiriduși și reni. Partenerii finlandezi au dezvăluit că, nu de puține ori, găsesc în corespondența pentru Moș Crăciun desene, fotografii, diverse cadouri, prăjituri și dulciuri. Unii dintre acești copii se gândesc și la ajutoarele lui Moș Crăciun, trimițând pentru puii de ren suzete vechi și morcovi", mai povestesc poștașii.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 10 Decembrie 2016
Stire din Cultură-Educație : "Gașca Zurli"…  pe Tărâmul Magic
Pagina a fost generata in 0.376 secunde