Chioșcurile RATC, deschise în minivacanța de 1 Mai

224
Chioșcurile RATC, deschise  în minivacanța de 1 Mai - chioscuriratc-1524842954.jpg

Articole de la același autor

În minivacanța de 1 Mai, controlorii de bilete vor fi prezenți pe traseele autobuzelor Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța. Acestea vor avea program normal, astfel încât toți călătorii să își poată lua bilete și să nu meargă fraudulos.

Astfel, sâmbătă, 28 aprilie, între orele 7.00 și 19.00, sunt deschise ghișeele din stația Tomis III, de la magazinul Tomis, de la Piața CET, de pe strada Eliberării și din zona Poarta 6, între orele 7.00 și 13.00, are program chioșcul de la Gară, pe linia 101, iar, între orele 6.00 - 21.00, chioșcul de la Gară de la linia 40 – 43. Restul chioșcurilor vor fi închise.

Duminică, 29 aprilie, între orele 7.00 și 13.00, puteți cumpăra bilete din stațiile de la Tomis III, magazinul Tomis, Piața CET, Eliberării, Poarta 6, dar și de la Gară, din stația principală. Luni, 30 aprilie, între orele 6.00 și 21.00, sunt deschise ghișeele de la Tomis III, magazinul Tomis, Piața CET, Eliberării, Poarta 6, Cireșica, Vamă, Bulevard, Gară L101, între orele 9.00 și 17.00, cele de la Delfinariu, Brotăcei, Dacia, Baba Novac, Primăverii, Spital, Km 4 - 5, Gară 2 - 5, Km 4 Billa, Km 5, iar, între orele 6.00 și 21.00, cel de la Gară 40-43.

Marți, 1 Mai, va fi program scurt la chioșcurile de la Brotăcei, Bulevard, Dacia, Baba Novac, Primăverii, Spital, Km 4 - 5, Km 4 Billa, Km 5, Vama, Cireșica, între orele 9.00 și 17.00, dar veți putea cumpăra bilete, între orele 6.00 și 21.00, de la Tomis III, Magazinul Tomis, Piața CET, Eliberării, Poarta 6, Gară 2-5, Gară L101, Delfinariu și de la Gară 40/43. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8599 secunde