Chiar vrea cineva să renoveze Teatrul de Vară Mamaia? "Așteptăm să primim fonduri nerambursabile!"

1268

Articole de la același autor

Teatrul de Vară Mamaia mai are de așteptat până când se vor auzi din nou primele aplauze în grădina de la Perla. Nu se știe cât va mai rezista în ruina în care se află în prezent, cert este că, deocamdată, nu reprezintă o prioritate pentru autoritățile județene.


De ani de zile, Palatul Festivalurilor din Mamaia este ignorat. Nu s-au găsit bani nici pentru întreținerea lui, cum nu se găsesc acum nici pentru renovarea lui. Când, în sfârșit, a fost întocmit un plan concret de elaborare, se caută tot felul de tertipuri de a amâna demararea lucrărilor. Consilierii județeni ar fi trebuit să voteze în cursul zilei de ieri aprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenți obiectivului "Reabilitare și modernizare Teatru de Vară Mamaia", proiect de hotărâre al cărui inițiator este tocmai președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu. Proiectul nu a trecut și votul va fi reluat, după cum spune chiar liderul CJC, peste două luni. Într-o regie bine stabilită, în momentul votului, toți consilierii județeni ai Partidului Social Democrat 
s-au abținut de la vot, spre nedumerirea consilierilor din opoziție. Ulterior, tot Horia Țuțuianu a explicat gestul colegilor săi de partid, în vociferările opoziției care l-a acuzat de teatru politic.
"Consilierii PSD s-au abținut la acest proiect, îl vom pune pe ordinea de zi în luna septembrie, deoarece am avut discuții la Ministerul Dezvoltării și la Compania Națională de Investiții, pentru a nu cheltui bani de la Consiliul Județean, să obținem fonduri europene sau de la Ministerul Dezvoltării ori de la Compania Națională de Investiții. Dacă nu reușim până în luna septembrie să obținem fonduri nerambursabile, consilierii PSD vor vota «pentru» și vom face acest proiect din banii Consiliului Județean", a precizat șeful CJC Constanța. 


S-au împiedicat de… copertină
Conform proiectului deja elaborat, teatrul va fi renovat complet, valoarea estimată a lucrărilor fiind de aproximativ 4,8 milioane de lei. O nouă copertină ar dubla însă costurile. Horia Țuțuianu susține că încearcă să facă rost de suma de 10 milioane de lei, astfel încât proiectul de reabilitare să includă și montarea unei copertine. "Prioritare pentru mine sunt sănătatea și drumurile județene. Anul acesta, investițiile cele mai mari le avem în sănătate și cele mai mari cheltuieli se vor duce în sănătate, pe spitale, pe Centrul Multifuncțional de la Năvodari. Dacă reușim să facem rost de bani în aceste trei, patru zile, și am promisiune că ni se vor da bani pentru acest proiect, îl vom face cu bani de la Ministerul Dezvoltării, sau de la fonduri europene sau Compania Națională de Investiții, mai ales că proiectul inițial era incomplet, din punctul meu de vedere, pentru că nu presupunea acea copertină. Nu poți face un teatru pentru o lună sau două de zile. Dacă vine o ploaie în timpul unui concert, în timpul unui spectacol, ce facem, stăm toți cu umbrele? Încercăm să găsim un proiect care să aibă și copertină și stabilimentul făcut", a completat președintele CJC Constanța.
 
"Sunt necesare măsuri urgente!"
În luna mai 2019, președintele Țuțuianu declara, pentru "Cuget Liber", că "la acest moment, Teatrul de Vară este nefuncțional, având structura de rezistență afectată, motiv pentru care se impune luarea unor măsuri urgente pentru reabilitare și modernizare".
Acesta a subliniat că banii necesari lucrărilor provin de la Consiliul Județean Constanța. "Investiția este asigurată din bugetul județului. Lucrările de reabilitare și modernizare vor putea fi demarate ulterior obținerii proiectului tehnic privind reabilitarea și modernizarea Teatrului de Vară Mamaia. Corpul de clădire C2 cu destinația Galerii de artă a fost cuprins alături de corpul de clădire C1 (teatrul de vară) în planul de reabilitare și modernizare", a precizat Horia Țuțuianu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1045 secunde