Ceremonie militară şi religioasă, în parcul de la Casa de Cultură, duminică, pe 9 mai

527
Ceremonie militară şi religioasă, în parcul de la Casa de Cultură, duminică, pe 9 mai - ceremoniemilitara-1620382429.jpg

Articole de la același autor



Autorităţile locale din municipiul Constanţa organizează duminică, 9 mai, mai multe evenimente prilejuite de Ziua Europei. Pe lângă această semnificație, 9 mai marchează și Ziua Independenței României și  Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al doilea război mondial.
Astfel, duminică, de la ora 13.00, în Parcul „Regina Maria” (parcul de la Casa de Cultură) se vor desfășura mai multe manifestări cu caracter militar și religios. Va avea loc o ceremonie de depunere de coroane la Monumentul Eroilor din Războiul de Independență, urmată de o paradă militară.


Pentru siguranța participanților la aceste manifestări se vor lua următoarele măsuri:
- începând cu data de 8 mai, de la ora 16.00, va fi interzisă oprirea/staționarea autovehiculelor pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, între străzile Nicolae Iorga și I.L. Caragiale, în zona parcărilor în spic din fața arealului de desfășurare a evenimentelor;
- în data de 9 mai, între orele 11.45 – 14.30, va fi restricționat accesul autovehiculelor pe aleea Daliei.
De asemenea, duminică, 9 mai, pe durata desfășurării paradei militare, circulația autovehiculelor va fi restricționată pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în intervalul orar 13.45 – 14.00, pe tronsonul delimitat de strada Nicolae Iorga și  strada I.L. Caragiale, traficul rutier fiind deviat pe străzile adiacente. 
Evenimentele vor avea loc cu respectarea măsurilor de prevenție împotriva infectării cu noul coronavirus SARS-CoV-2. Spațiul de desfășurare a evenimentului va fi delimitat de către organizatori astfel încât să se poate asigura respectarea normelor legale în vigoare. Traseele de afluire și defluire din perimetrul de desfășurare a evenimentului vor fi delimitate și semnalizate în mod vizibil.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5102 secunde