Centrul de Îngrijire și Asistență "Armonia" de la Negru Vodă, redeschis după patru ani

1958
1
Centrul de Îngrijire și Asistență

Articole de la același autor

În urmă cu patru ani, Centrul de Îngrijire și Asistență "Armonia" din Negru Vodă se închidea din cauza condițiilor neadecvate de cazare pentru pacienți. Instituția a rămas dezafectată în tot acest timp, până când, în 2008, s-a hotărât redeschiderea sa. Urma să preia o parte din pacienții de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică de la Techirghiol, propus deja pentru reparații capitale.
Pe parcursul anilor 2008 și 2009 s-au realizat lucrări de igienizare și dotare, astfel încât centrul de la Negru Vodă să poată primi persoanele cu dizabilități în cele mai bune condiții.
Vineri, 4 decembrie, a avut loc inaugurarea oficială a Centrului "Armonia". Deși nu se află încă la standarde europene, așezământul le oferă celor 96 de pacienți camere curate, călduroase, o sală de mese luminoasă și spații de recreere. "Restructurarea instituțională la nivel județean, demarată încă din anul 2005, a vizat închiderea centrelor mamut și dezvoltarea de servicii care să vină țintit în întâmpinarea nevoilor persoanelor cu handicap. Având în vedere urgența realizării unor condiții decente de habitat, în cursul anului 2008, au început lucrările de reparații pentru reabilitarea parțială. Am realizat, în această fază, numai lucrările absolut necesare pentru a le oferi beneficiarilor condiții bune, dar centrul va intra, în anii următori, în reparații capitale", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul coordonator al Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protec-ția Copilului Constanța, Petre Dinică.

Reabilitare parțială, până la reparațiile capitale
Clădirea principală este construită în regim de demisol, parter și un etaj, având o suprafață de 2.191 metri pătrați. Deoarece momentan s-a dispus reabilitarea parțială a centrului, s-a adoptat soluția de realizare a unei centrale termice noi, care, într-o primă fază, asigură căldura și apa caldă menajeră pentru zona centrală a centrului și încă o aripă. Ulterior, centrala termică poate fi extinsă pentru funcționarea în condiții optime a întregului centru. Lucrările au continuat și în cursul anului 2009, pentru reabilitarea tuturor instalațiilor din aripa dreaptă. Parțial, tâmplăria veche a fost înlocuită cu tâmplărie de PVC și geam termopan. De asemenea, s-au efectuat igienizări interioare și zugrăveli exterioare. În plus, centrul a fost dotat cu o mașină de spălat vase, iar în sala de mese a fost adus mobilier nou. Dormitoarele au fost asigurate parțial cu mobilier nou, unele dintre ele având chiar și televizoare.
"Cea mai mare parte a lucrărilor a fost realizată în regie proprie, cu angajații noștri pentru administrativ. Numai instalațiile au fost refăcute de o firmă specializată. Totalul cheltuielilor efectuate în anii 2008 și 2009 se ridică la 322.765 de lei, din care 303.087 au fost pentru reparații, iar 19.678 pentru dotări. Finanțarea a fost suportată integral de către Consiliul Județean Constanța", a mai precizat Petre Dinică.

Comentează știrea

aura
11 iulie 2013
camere calduroase?

o am pe mama mea la Armonia Negru-Voda,o vizitez cat pot de des,dar va spun sincer numai camera calduroase nu au,stiu ca iarna bolnavii mor de frig acolo ,am intrebat de ce e frig si tot timpul imi psuneau tot felul de motive,eu inauntru in spital stateam imbracata iarna cand o vizitam si nu-mi pot imagina cum traiesc acolo oamenii aia,disgratios !!!!!!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 05 Decembrie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Vineri, 04 Decembrie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Pagina a fost generata in 2.8074 secunde