Centrul Constanței, în suferință! Imagini sumbre, demne de filme de groază!

2969

Articole de la același autor

Murdar și urât. Astfel arată centrul pietonal al municipiului Constanța. O priveliște jalnică și deprimantă se înfățișează celor care trec pe strada Ștefan cel Mare, cu bănci distruse, cu pereți de pe care cade tencuiala, mâzgăliți de graffiti și multe alte stricăciuni. Autoritățile locale promit o renovare totală, locuitorii sunt neîncrezători.

Este miezul zilei, iar strada Ștefan cel Mare este intens circulată. Arteră pietonală situată în centrul municipiului Constanța, având în zonă o piață importantă, câteva centre comerciale căutate, cabinete medicale, dar și birouri ale administrației publice, practic, arteră unde este forfotă în fiecare zi. Cu toate acestea, în ultimii ani, strada Ștefan cel Mare a decăzut. O bună parte dintre comercianți au tras obloanele, lăsând în uși veșnicul anunț „spațiu de închiriat”. S-a înmulțit numărul second-hand-urilor, dar nici ele nu abundă de clienți. Iar treptat, întreaga zonă s-a tot degradat, sub privirile plictisite ale autorităților locale și cu ajutor din plin din partea celor certați cu bunul simț și respectul.





Băncile au fost rupte, scrumierele distruse

Așa se face că, în ziua de astăzi, cei care trec prin centrul municipiului Constanța rămân cu un gust amar. Pășesc pe dale murdare și surpate, printre resturi de mâncare scoase de pescăruși din tomberoanele încărcate. Peste tot, „decorul” este din graffiti și cenușiul pereților ce se cojesc. „Atenție, cade tencuiala!” tronează pe clădiri, de parcă nu era deja evident!

De-a lungul anilor au tot existat proiecte de înfrumusețare a zonei: au fost montate țâșnitoare stradale, a fost înlocuit mobilierul stradal – băncile! – și au fost aduse scrumiere ecologice pentru a nu mai fi aruncate chiștoace pe stradă. Degeaba! În doar câteva luni, și noile elemente au fost încorporate în peisajul dezolant. „Băncile sunt făcute din materiale din proastă calitate, s-au rupt în câteva săptămâni de la montare. În trecut, mai trecea cineva din când în când, mai monta câte o scândură între fiarele de au rămas pe post de spetează, dar s-a terminat și cu asta. Au rămas rupte și urâte. Ne este teamă, copiii noștri mai aleargă pe aici și pot oricând să se împingă, să se împiedice și să intre în barele acelea”, ne-a spus Florina D., mămică ce-și aduce copilul la terapie, la un cabinet medical din zonă.



Alături de băncile rupte și „desenate” cu însemne colorate, zac țâșnitori de apă ruginite. Sunt veri bune de când nu au mai fost puse în funcțiune, spun oamenii din zonă, au ajuns să fie folosite pe post de tomberoane de gunoi, din care se hrănesc pescărușii. Felinare ruginite și murdare, capace de canalizare la fel de urâte adaugă, la rândul lor, o notă de dezolare. În vara lui 2020, pe stâlpii care tronează în mijlocul străzii au fost montate scrumiere stradale viu colorate. Un proiect al unor organizații non-guvernamentale derulat în parteneriat cu Primăria Constanța, ce ar fi avut drept scop conștientizarea fumătorilor asupra importanței păstrării unui mediu curat. În mai puțin de jumătate de an, respectivele scrumiere au ajuns alte elemente care urâțesc zona. Sunt sparte, murdare și mâzgălite.

„De vină sunt și oamenii care locuiesc pe străduțele din zonă. Ei strică tot. Ce să vă spun, că în fiecare dimineață trebuie să spălăm în jurul magazinului, pentru că își fac nevoile peste tot. Miroase de îți mută nasul, clienții ne fac nouă reproșuri. Iar dacă îi gonim, ne amenință, de ne este și frică să mai deschidem gura!”, ne mărturisește Mariana N., vânzătoare la un magazin din zonă.



Promisiuni pentru transformarea străzii Ștefan cel Mare

Administrația publică locale are în plan un proiect să transforme centrul pietonal al municipiului. Nu este prima dată când autoritățile se laudă cu respectivul proiect, acum arată însă că urmează să fie demarat.

„Zona centrală a orașului va fi revitalizată printr-un proiect cu fonduri europene care are drept obiectiv îmbunătățirea mobilității urbane durabile. Spațiul public urban va fi reconfigurat pentru a crește atractivitatea deplasărilor pietonale și cu bicicleta. De asemenea, încurajăm utilizarea mijloacelor de transport în comun, în locul autoturismelor personale.

Lucrările vor începe în perioada imediat următoare și vor dura 18 luni.



Potrivit proiectului, strada Ștefan cel Mare se va transforma într-o esplanadă modernă, zona pietonală va fi reabilitată și extinsă pe o suprafață de aproximativ 15.800 mp. Fântânile arteziene vor deveni atracția principală a acestei zone care va fi îmbogățită cu peste 5.000 mp de spațiu verde. Se va amenaja mobilier urban inteligent prevăzut cu bănci, spații de ședere, rasteluri de biciclete, cișmele și se vor monta sisteme de informare cu mesaje variabile. Pentru creșterea siguranței cetățenilor, va fi instalat un sistem de supraveghere video. În paralel, pe zona adiacentă, reprezentând bulevardul Ferdinand și strada Mircea cel Bătrân, se va reabilita infrastructura pietonală și vor fi introduse benzi unice de transport public și piste pentru biciclete. Stațiile de autobuz vor fi modernizate. Zona va beneficia de iluminat public pentru carosabil, trotuare, piste de biciclete și iluminat smart pentru trecerile de pietoni. Pe străzile Mihai Viteazu, I. Gh. Duca, Atelierelor, Ștefan Mihăileanu, Cuza Vodă, General Manu, Răscoalei 1907, Miron Costin, Ion Lahovari și Jupiter vor fi reabilitate și extinse traseele pietonale și va fi modernizat iluminatul public”, au arătat reprezentanții autorității locale. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 90 milioane de lei. 





Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4347 secunde