Centrul Constanţei, fără curent electric

Luni, 07 Decembrie 2020
54
E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții.

Astfel, mai multe întreruperi sunt programate astăzi, în judeţ. În municipiul Constanţa, între orele 8.00 şi 16.00, vor fi afectaţi consumatorii de pe strada Dunării nr. 9, blocul PF 4, scara C, iar, între orele 8.30 şi 15.30, cei de pe strada Ştefan cel Mare numerele cuprinse între 63 şi 65, strada Cpt. Petre Romulus, numerele cuprinse între 1 şi 6, strada Cuza Vodă, nr. cuprinse între 56 şi 66, respectiv strada George Enescu, numerele cuprinse între 1 şi 18.

În restul judeţului, între orele 8.30 şi 16.30, sunt anunţate înteruperi în localitatea Cumpăna, pe strada Constanţei, numerele cuprinse între 1A, 1B, 1C şi 1D, iar, între orele 12.00 şi 16.00, în localitatea Amzacea, pe străzile Viilor, Salcâmilor, Orizontului, Principală, Arcaşului şi Merişor. De asemenea, între orele 9.00 şi 17.00, se lucrează în oraşul Cernavodă, pe străzile Milcovului, Mircea cel Bătrân, Miron Costin, Cuza Vodă, Îndiguirii şi General Dragalina, şi în localitatea Ciobanu, pe străzile Tomis, Viilor, Mihai Eminescu, Şerban Vodă, Traian, Dobrogei şi Mieilor, iar, între orele 12.00 şi 16.00, în localitatea Amzacea, pe străzile Viilor, Salcâmilor, Orizontului, Principală, Arcaşului şi Merişor. 




Articole pe aceeasi tema

Miercuri, 25 Noiembrie 2020
Stire din Social : Atenţie, se opreşte curentul electric!
Miercuri, 25 Noiembrie 2020
Stire din Social : Centrul Constanţei, fără curent electric
Luni, 23 Noiembrie 2020
Stire din Social : Mai multe zone fără curent electric
Luni, 23 Noiembrie 2020
Stire din Social : Zona Coiciu, fără curent electric
Pagina a fost generata in 0.3105 secunde