Ce ulei de corp să folosești pentru a avea o piele sănătoasă?

279
Ce ulei de corp să folosești pentru a avea o piele sănătoasă? - uleidecorp1-1626333688.jpg

Articole recomandate

Fiecare ulei de corp răsfață pielea în felul său. Pe lângă înfrumusețare, uleiurile pot să prevină, să amelioreze sau să trateze o serie de probleme dermatologice. Iată 6 dintre cele mai eficiente uleiuri de corp cu beneficii dovedite pentru sănătate!

Uleiul de argan

Denumit și "Aurul Marocului", acest ulei este obținut din semințele fructelor de argan. Datorită particularităților acestui arbore, uleiul de argan se diferențiază de celelalte uleiuri printr-o compoziție aparte. Dezvoltându-se în zonele aride, arganul s-a adaptat unui mediu ostil oferind sprijin locuitorilor de pe acele meleaguri. 

Este un puternic agent anticancerigen. Are o compoziție bogată în vitamina E, combate deshidratarea și are efect antioxidant. Acest ulei de corp este recunoscut pentru capacitatea sa de regenerare a pielii și pentru rolul antiinflamator.

Previne apariția vergeturilor și le estompează dacă acestea există deja. Crește elasticitatea pielii, stimulează oxigenarea și este folosit cu rezultate foarte bune în tratamentele de reîntinerire, având de asemenea efect revitalizant. Este folosit în îngrijirea tenului, părului și a unghiilor. 

Uleiul de migdale dulci 

Uleiul de migdale este recomandat pentru toate tipurile de piele. Are o textură ușoară, ceea ce îl face să fie o foarte bună bază de masaj. Se folosește în cazul iritațiilor și inflamațiilor, fiind recunoscut pentru calitățile sale emoliente și calmante. Hidratează pielea, estompează petele pigmentare și are efecte benefice asupra durerilor musculare. Revitalizează părul, unghiile, tenul uscat, diminuează ridurile și cearcănele.

Uleiul de cocos

Uleiul de cocos are o compoziție asemănătoare cu cea a laptelui matern. Hrănește pielea foarte bine și grăbește vindecarea țesuturilor. Este apreciat pentru proprietățile sale antifungice, fiind recomandat persoanelor afectate de candidoză. Îngrijește impecabil pielea delicată a bebelușilor.        

Uleiul de sâmburi de struguri

Acest ulei de corp este utilizat foarte des ca bază de masaj. Are o putere antioxidantă de 50 de ori mai mare decât a vitaminei E și de 20 de ori mai mare decât a vitaminei C. Este folosit cu succes în tonifierea și curățarea pielii. Previne îmbătrânirea prematură a tenului, tratează acneea și este un bun agent antioxidant. 

Uleiul de avocado

Uleiul de avocado are un rol extraordinar în producția de colagen din piele. Crește semnificativ nivelul de colagen, care scade odată cu înaintarea în vârstă, ceea ce îl face foarte bun în combaterea îmbătrânirii pielii. Conține foarte mulți nutrienți necesari pentru un corp sănătos. Atenuează petele apărute în urma expunerii la soare și cele cauzate de trecerea anilor.   

Uleiul de cânepă

Iată un ulei de corp care își croiește rapid drum în topul celor mai bune produse de îngrijire corporală. Este extrem de hrănitor, previne erupțiile cutanate, are efect antiinflamator și este un bun antioxidant. Poate fi folosit în tratamentul eczemelor, dermatitelor, psoriazisului, eczemei varicoase și a acneei rozacee. Este imbatabil în ceea ce privește efectul calmant asupra pielii.

După cum vezi, beneficiile unui ulei de corp sunt multiple. Atât pentru piele, cât și pentru păr și  unghii, fiecare ulei aduce un plus în tratamentele dermatologice. În funcție de preferințele și necesitățile tale, alege cel mai bun ulei corporal pentru tine și profită din plin de toate calitățile acestuia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.739 secunde