Ce trebuie să faci de pe 2 ianuarie până de Bobotează ca să îți meargă bine tot anul!

623
1
Ce trebuie să faci de pe 2 ianuarie până de Bobotează ca să îți meargă bine tot anul! - boboteaza003-1514882820.jpg

Articole recomandate

Începând cu 2 Ianuarie până pe 5 Ianuarie este perioada umblatului cu crucea; preotul, însoțit de cantor care poartă găletușa cu apă sfințită și busuioc, umblă pe la case cu Iordanul. După plecarea preotului, copiii, cu lumânarea aprinsă înconjoară casă, gospodăria și grajdurile pentru a fi ocrotite împotriva fulgerelor, a morții năpraznice, precum și a altor necazuri. Superstiția spune ca lumânarea trebuie păstrată în casă pentru a fi reaprinsă în caz de pericole și necazuri mari în cursul anului ce urmează.


Prima săptămână din luna ianuarie este cea care încheie șirul sărbătorilor de iarnă. Ea începe cu Sfântul Vasile și se termină cu Boboteaza și Sfântul Ion.


Ajunul Bobotezei – prima mare sărbătoare a noului an – aduce cu sine obiceiul specific ajunurilor, deschiderea cerurilor și, implicit, aflarea ursitei. Tot în ajunul Bobotezei se Colinda cu Chiraleisa; cete de copii cu clopoței, tălăngi și fiare vechi, sunând din ele și purtând la căciuli busuioc, brad și vâsc, le cântă gospodarilor: "Chiraleisa/Spic de grâu/Până-n brâu/Oi lânoase/Vaci lăptoase/Secara/Cât scara/Spicul/Cât voinicul". Superstiția spune că e bine să arunci boabe de porumb înaintea preotului când vine cu Iordanul ca să-ți ouă găinile, iar când pleacă să mături după el ca să nu ai purici peste vara; dar nu arunca gunoiul afară de Boboteaza că îți arunci norocul. scrie revista superstitii.ro.


Boboteaza sau Botezul Domnului, zisa și Iordanul sau Chiraleisa, este sărbătoarea care încheie ciclul sărbătorilor de iarnă. Această sărbătoare presupune mai multe obiceiuri, între care: Iordănitul sau colindul cu Iordanul, când cete de mascați colinda prin sate, apoi, Muiatul Ionilor care constă în udarea celor numiți Ion, sau Încurarea cailor, o întrecere a cailor care are loc la marginea satului (mai multe amănunte aici). Ardeasca este obiceiul focului în jurul căruia se fac hore și se sare peste foc. Sunt mai multe superstiții de Boboteaza; între acestea aprinderea și săritul focului sau aprinderea unor petice și fluturarea lor, se crede că apără de lupi, de șerpi sau de rele sau de boale. În această zi, există superstiția că dacă fetele se duc la rău înainte de ivirea zorilor, se băgă în apă și pun apa în cap de nouă ori, descântând: "Apa curgătoare/Fă-mă iubitoare/Tinerii să mă iubească/Bătrânii să mă cinstească", vor avea noroc la pețitori. Cine vede un cal alb de Boboteaza va avea noroc tot anul, iar fata care îl vede, sigur se mărită în acel an, scrie romaniatv.net


Comentează știrea

098765
4 ianuarie 2018
5 67890

Pipi avem voie "să facem" ? Unu, sfințit... !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8447 secunde