€ 4.7601
£ 5.4034
$ 4.2755

Mai multe ştiri online:

Ce trebuie să facem și ce nu de Anul Nou? Nu uitați de sărutul de la miezul nopții!

Ştire online publicată Vineri, 29 Decembrie 2017. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
1, 2, 3 ... A început numărătoarea inversă pentru cât a mai rămas din anul acesta, așa că trebuie să știți din timp ce trebuie să faceți și ce nu în seara de Revelion. În popor se spune că în noaptea de Anul Nou, animalele vorbesc între ele, iar cine încearcă să le asculte își va afla ceasul morții. De asemenea, există credința că, în această noapte, cei cu sufletul curat, fără de păcate, îl pot vedea pe Dumnezeu la masă, având de-a dreapta și de-a stânga Lui pe Sfântul Ioan, respectiv pe Sfântul Vasile.

„Conform tradiției populare, dacă în noaptea dintre ani va fi lună plină, Anul Nou va fi unul spornic, iar dacă cerul va fi senin, va fi un an secetos. În tradiția populară se mai spune că dacă pe 1 ianuarie, va fi ger și zăpadă mare sau se pune chiciură pe pomi, anul va fi unul mănos și vor fi multe cununii, iar dacă «vremea este moale», vara va fi fără arșiță. Umezeala și ceața prevestesc boli. Totodată, de Anul Nou, grâul pus la încolțit de Sfântul Andrei oferă indicii foarte importante despre sănătatea celui care l-a semănat, dar și despre recolte”, a declarat directorul Muzeului de Artă Populară din Constanța, Maria Magiru.

Aceasta a mai spus că pe masa de Anul Nou este bine să se găsească preparate din porc (deoarece acest animal „merge tot înainte”, adică râmă pentru a-și găsi hrana), dar și carne de gâscă sau de rață, pentru că aceste păsări sunt „grase și așezate”, așa cum trebuie să fie rostul gospodăriei. Este recomandat a nu se consuma carne de găină, deoarece acestea „scurmă și împrăștie”. Bineînțeles, pe 1 ianuarie se spune că nu este bine să dormiți, ca să nu fiți moțăiți tot timpul anului.

De asemenea, nu trebuie împrumutați bani, dar nici luați cu împrumut, deoarece acest lucru este aducător de sărăcie. Se mai crede că este bine a chefui și a strănuta, pentru a fi voioși și sănătoși tot anul.

Înainte de toate, însă, nu uitați de celebrul sărut de la miezul nopții cu persoana iubită, care a devenit deja o tradiție celebră de Anul Nou. Alții sunt de părere că de Revelion ar trebui să consumăm și preparate din pește.

O tradiție spaniolă spune că ar trebui să mâncăm 12 boabe de struguri exact la miezul nopții dacă vrem să avem parte de 12 luni de fericire. Și pentru a fi veseli tot anul, este bine ca în această zi „să puneți gând bun la toate”, să nu vă supărați și să nu vă certați cu nimeni.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7767 secunde