Ce program va avea Serviciul de Stare Civilă

600
Ce program va avea Serviciul de Stare Civilă - starecivila-1514471552.jpg

Articole de la același autor

În perioada 1 - 2 ianuarie 2018, birourile din cadrul Serviciului Stare Civilă nu vor desfășura activități cu publicul. Constănțenii trebuie să știe că excepție va face biroul decese, care va funcționa pe 1 ianuarie, în intervalul orar 9.00 - 13.00.

De reținut că declararea decesului se face în termen de trei zile de la data încetării din viață a persoanei. În acest termen se cuprinde atât ziua în care s-a produs decesul, cât și ziua în care se face declarația.

Declararea decesului se face pe baza declarației verbale făcute de membrii familiei decedatului sau, în lipsa acestora, de una dintre următoarele persoane: medicul sau alt cadru din unitatea sanitară unde s-a produs decesul sau orice persoană care are cunoștință despre deces. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2762 secunde