Ce preparate au fost la "modă" anul acesta

92
Ce preparate au fost la

Articole de la același autor

Ce preparate au fost la "modă" anul acesta

Și în materie de artă culinară există trenduri mondiale! Alimente și preparate la modă, foarte căutate de publicul larg, sau dimpotrivă preparate de nișă, destinate celor "aleși", sau mai bine zis suficient de pretențioși ca să fie foarte atenți la ce pun în farfurie. Buddha Bowl este "felul" care face furori din acest an.

În anul 2018, unul dintre subiectele culinare foarte la modă a fost buddha bowl, ca modalitate inovatoare de a mânca sănătos.

Ce este un Buddha Bowl?

Potrivit lui Dan Zigmond, un preot Zen și autor al dietei Buddha, numele Buddha Bowl are o origine pur literală. "Buddha se trezea înainte de răsărit în fiecare dimineață și se ducea cu bolul său să stea pe marginea drumului. Oamenii îi așezau mâncare în castron, ca donație, iar în ziua respectivă el mânca doar ceea ce i se oferise." Erau zile în care putea primi doar orez, iar în altele avea o multitudine de ingrediente, câte puțin din fiecare: în special cereale, leguminoase, salate, felii de fructe sau de legume. "Acesta era bolul lui Buddha: un castron cât pentru o porție, în care oamenii din sat puneau hrană variată, cu tot ce  își puteau permite să împartă".

Ideea unui singur bol pentru o masă este, de altfel, salutară pentru sănătate. Dacă vrem să ne menținem silueta, ar fi bine să mâncăm o dată exact atât cât încape într-un bol, pentru că, în mod uzual, stomacul uman are un volum de 350 – 400 ml "disponibili" pentru o masă. Desigur, cantitățile variază în funcție de persoană. Îți rămâne doar să te documentezi cât anume înseamnă volumul optim pentru tine.

Cum îți prepari un Buddha Bowl?

Cu siguranță nu plecând cu bolul pe drum și bătând la ușile vecinilor. Începe cu ingredientul de bază ales: de exemplu, leguminoase gătite (bob, mazăre, fasole) sau cereale fierte la aburi (orez, semințe de chia, mei, hrișcă etc.), la care poți adăuga ceva verdețuri (salată, frunze, andive, varză, mangold, baby spanac etc.). Deasupra, poți alege dintr-o varietate de legume feliate, plus o mână de oleaginoase: nuci, semințe, măsline. Componentele finale vin de la o sursă de proteine sau grăsimi, cum ar fi năut, tofu, avocado sau carne slabă. Într-un final, va ieși o salată complexă, nutritivă și a cărui pregătire ți-a luat extrem de puțin.

Sursa: gustarte.ro  

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9579 secunde