Ce cursuri de formare s-au căutat anul acesta

Luni, 01 Martie 2021, 09:22
223
În luna ianuarie 2021, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor și centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, 632 persoane.
Dintre acestea, 251 sunt șomeri iar 270 sunt persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie. 111 persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare.
În perioada de referinţă au fost organizate 18 programe de formare profesională gratuite dintre care, 12 programe de calificare/recalificare şi 6 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare.
Principalele meserii/ocupaţii, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în luna ianuarie 2021, sunt: operator introducere, prelucrare, validare date – 57, lucrător in comerţ - 55, frizer- coafor – manichiurist - pedichiurist – 34, instalator instalaţii tehnico sanitare şi gaze – 24, competenţe în limba germană – 17, contabil – 16, inspector/ referent resurse umane – 11, expert accesare fonduri structurale şi de coeziune europene – 10, expert achiziţii publice - 9, lucrător în structuri pentru construcţii – 9, mecanic auto – 9.


Pagina a fost generata in 0.1992 secunde