Căutați cu poliția ca să dea indemnizația de șomaj înapoi!

395
1
Căutați cu poliția ca să dea indemnizația de șomaj înapoi! - cautaticupolitia-1425660136.jpg

Articole de la același autor

Șomajul în rândurile tinerilor a atins cote destul de alarmante, mai ales de când mii de absolvenți nu reușesc să promoveze bacalaureatul.

Tinerii constănțeni care nu își găsesc un loc de muncă au posibilitatea ca, în termen de două luni, să ceară șomaj. Dacă trec cele 60 de zile, nu mai au dreptul la indemnizație. În cazul în care, ulterior, șomerii care primesc sprijin financiar de la stat își găsesc de muncă, ei sunt obligați de lege să anunțe, pentru a li se suspenda indemnizația. Cei care "uită" sau omit, intenționat, să înștiințeze Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă despre faptul că s-au angajat vor fi nevoiți să returneze toate sumele încasate ilegal, în perioada în care nu mai erau șomeri. Potrivit directorului adjunct al AJOFM Constanța, Gheorghe Bușu, instituția are încă de recuperat mii de lei de la acest tip de "beneficiari".

"Avem foarte multe cazuri de oameni care ne-au mințit. Ei au încasat indemnizația de șomaj, deși se angajaseră. Acum, vor trebui să dea banii înapoi. Am ajuns să-i căutăm și cu Poliția acasă. Chiar dacă pe moment cred că nu vom afla, noi avem protocoale cu universitățile din oraș și, periodic, facem verificări în Revisal. În cele din urmă, se află și tot vom ajunge la ei", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul Gheorghe Bușu.

Conform legislației în vigoare, atunci când devin șomeri, absolvenții sau chiar cei care ies din câmpul muncii sunt nevoiți să semneze contractul în care este prevăzută obligația de a anunța, în termen de trei zile, faptul că au devenit studenți sau că s-au angajat.

"Din păcate, mulți nu ne anunță și noi nu avem fonduri și nici pârghii pentru executare silită. Am ajuns să mergem noi personal la adresele date și să-i convingem să returneze banii. În multe cazuri, este vorba despre sume care depășesc 1.500 - 1.600 de lei. Le dăm posibilitatea să plătească și eșalonat, numai să plătească. Acum, avem un caz cu o fată care ar fi plecat în America și de la care nu mai putem să recuperăm banii. Când e vorba de sume mai mici, punem banii de la noi, căci ne costă mai mult să îi căutăm și să mergem la ei să-i facem să plătească", a mai adăugat șeful adjunct al AJOFM Constanța.

La finele anului școlar 2013 - 2014, în evidența AJOFM Constanța au intrat peste o mie de absolvenți. Din aceștia, o treime abia au reușit să își găsească, până în prezent, un loc de muncă.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
22 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Joi, 05 Februarie 2015
Stire din Economie : Scade șomajul în UE
Pagina a fost generata in 1.1374 secunde