Cât îi va costa pe constănțeni căldura la iarnă

2635
2
Cât îi va costa pe constănțeni căldura la iarnă - scumpiricaldura-1313074241.jpg

Toamna se anunță grea pentru buzunarele constănțenilor. Guvernanții "amenință" încă din primăvară că vor elimina subvenția la încălzire, așa cum s-a stabilit prin acordul încheiat cu FMI, iar data scadentă, la care vor trebui să se țină de cuvânt, se apropie cu pași repezi.

În prezent, consumatorii beneficiază de trei tipuri de subvenții în ceea ce privește energia termică: o subvenție de 45% din prețul combustibilului utilizat în termocen-trale pentru producerea energiei termice, acordată de stat; pe de altă parte, autoritățile locale suportă o parte din prețul gigacaloriei, iar o ultimă subvenție, tot de la stat, este acordată țintit consumatorilor, în funcție de veniturile lor (cum se procedează, de exemplu, în cazul celor care beneficiază de încălzire cu lemne).
Prin acordul semnat cu FMI, statul român și-a luat angajamentul că va desființa subvenția de 45% alocată de la buget pentru combustibil.
Conform preconizărilor reprezentărilor Regiei Autonome de Distribuire a Energiei Termice (RADET), dispariția subvenției acordate de stat va duce, în cazul Constanței, la creșterea prețului gigaca-loriei de la 170 de lei, cât este în prezent, la aproximativ 250 de lei și, implicit, la facturi mai mari la căldură și apă caldă. Scumpirea va fi resimțită diferit, în funcție de suprafața locuințelor și numărul locatari-lor, arată estimările responsabililor din domeniu.

Factura la căldură, între 185 și 420 de lei
Un calcul estimativ al costurilor arată că, pentru o garsonieră, la un consum mediu de energie termică, factura la apă caldă și căldură ar putea crește de la 130 de lei la 185 de lei. În schimb, în cazul unui apartament de două camere, pentru un consum de bun simț, constănțenii ar putea plăti aproximativ 250 de lei.
Creșteri semnificative vor resimți însă deținătorii apartamentelor cu trei și patru camere. Astfel, pentru un apartament de trei camere factura la întreținere ar putea depăși 330 de lei, în vreme ce în cazul unei locuințe de patru camere, factura ar putea crește de la aproximativ 285 de lei la peste 420 de lei.
Costurile acestea sunt, însă, estimative, în condițiile în care norma legală, deși anunțată de câteva luni, nu a fost publicată. În plus, rămâne de văzut ce valoareva avea subvenția acordată de Primăria Constanța. La ora actuală, din tariful total al gigacaloriei, de 340 de lei, populația suportă doar 170 de lei, pentru că 77 de lei este compensarea acordată de bugetul de stat, iar 93 de lei subvenția alocată de autoritatea locală.



Comentează știrea

anti maidanezi
12 august 2011
doresc sa protestez impotriva nesimtirii primarului, a parazitismului angajatilor primariei si neimplicarea generala a insti tutiilor subordonate primariei

Zilnic, la Urgența Spitalului de Boli infecțioase Constanța se prezintă zeci de oameni mușcați de câinii comunitari Printre blocuri, în parcări sau în parcuri, haitele de maidanezi stăpânesc nestingherite orașul. Nu se sfiesc să atace la cel mai mic semn, sunt agresive atunci când omul le încalcă teritoriul. În tot acest timp, autoritățile asistă neputincioase la asaltul patrupedelor, invocând lipsa fondurilor sau legislația în vigoare pentru a-și masca indiferența.

val
12 august 2011
RADET

Cand faceti un reportaj despre modul in care se fac debransarile?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3566 secunde