Casa de Pensii/ Beneficiarii de pensii de urmaș, așteptați să depună adeverințe de școlarizare

314
Casa de Pensii/ Beneficiarii de pensii de urmaș, așteptați să depună adeverințe de școlarizare - itmpensiicoadaghiseubatrani3-1346927592.jpg
Beneficiarii de pensii de urmaș, în vârstă de peste 16 ani, sunt obligați ca la începutul noului an de studii (școlar și universitar) să depună adeverință de școlarizare, conform prevederilor legii nr. 263/2010.

Adeverința, însoțită de talon de pensie, se depune începând cu 17 septembrie, pentru cei care urmează o unitate de învățământ preuniversitar și începând cu 1 octombrie, pentru cei înscriși în sistemul universitar.

În cazul în care beneficiarii de pensii de urmaș nu depun adeverințele de elev sau student la începutul anului școlar ori universitar, drepturile de pensie vor fi sistate până la prezentarea acestora.

La fel ca și anul trecut, studenții nu mai sunt obligați să depună declarație pe proprie răspundere că nu realizează venituri mai mari de o pătrime din salariul mediu pe economie, întrucât, în conformitate cu prevederile actului normativ menționat anterior, tinerii beneficiari de pensie de urmaș pot cumula pensia cu venituri salariale, indiferent de cuantumul acestora din urmă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.358 secunde