Casa de Cultură din Constanţa, în colaps financiar! „Nu pot să pun lacătul pe uşă”

2910
Casa de Cultură din Constanţa, în colaps financiar! „Nu pot să pun lacătul pe uşă” - fondcopy-1604517381.jpg

Articole de la același autor

Nu încape îndoială. Pandemia de Covid-19 a afectat teribil viața culturală a Constanţei. Chiar dacă după încheierea stării de urgenţă, instituţiile de spectacol din oraş şi-au reluat încet-încet activitatea, din cauza numărului ridicat de infectări, autorităţile locale au fost puse în situaţia de a impune noi restricţii şi acestea şi-au închis, din nou, uşile.

Ceea ce trăim este, clar, o situaţie fără precedent, din care aşteptăm cu toţii să ieşim cât mai repede. Din nefericire, criza provocată de pandemie a adâncit unele neajunsuri și a afectat puternic unele instituții de cultură, cum este cazul Casei de Cultură a Sindicatelor. De ce ne-am oprit asupra acestei instituţii? Pentru că, deși, de-a lungul timpului, aici au avut loc sute, mii de spectacole de cea mai bună calitate, instituția are cel mai mult de suferit de pe urma deciziei ca reprezentațiile să nu aibă loc, în condițiile în care ei se autofinanțează, deci resursele provin din achiziția de bilete.

Astfel, din data de 3 noiembrie, toate spectacolele Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanţa au fost anulate, piesele urmând a fi reprogramate anul viitor.

Directorul instituției, Gheorghe Ungureanu spune că, în afara spectacolelor care erau deja programate, pe 14 noiembrie voiau să facă un spectacol cu „Ziua Dobrogei”, dar acum l-au anulat.

„Dacă redeschidem după aceste 14 zile de pauză, aş vrea să fac ceva frumos pentru data de 1 decembrie şi ceva pentru sărbători. Dacă după data de 18 noiembrie vom rămâne în continuare închişi, nu mai organizăm nimic anul acesta. Pentru noi este foarte greu, pentru că nu ne dă nimeni niciun ban. Nu suntem subordonaţi nici autorităţilor locale şi nu ţinem nici de Ministerul Culturii. Din păcate, situaţia aceasta ne afectează foarte mult, la fel ca şi pe cetăţenii oraşului, care vor să meargă la spectacole, dar nu avem ce să le facem. Pandemia ne afectează teribil, avem angajaţi pe care trebuie să îi plătim, avem de achitat utilităţile, curentul, căldura. O să încerc să fac, totuşi, o solicitare la Primăria Constanţa, pentru a-mi reduce factura, în condiţiile în care noi figurăm ca agent economic şi plătim 600 de lei gigacaloria. Sperăm să găsim înţelegere pentru a ne sprijini, pentru că este cumplit. Este foarte greu ca instituţie de cultură în sistem de autofinanţare! Dacă mai aveam chiriaşi, mai trăiam din chirii, dar pentru noi este foarte greu acum. De exemplu, locul de joacă a fost închis din luna martie, acum au închis şi cei de la Bingo. Eu sper, totuşi, să rezistăm. O să iau credit din bancă, nu ştiu ce o să fac. Nu pot să pun lacătul pe Casa de Cultură”, a declarat directorul, pentru „Cuget Liber”. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.7042 secunde