Cartierul Palazu Mare, fără curent electric

246
Cartierul Palazu Mare,  fără curent electric - curent-1531056441.jpg

Articole de la același autor

Constănțenii care locuiesc în cartierul Palazu Mare nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore.

Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E- Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța, anunță întreruperea furnizării energiei electrice, luni, în timpul lucrărilor.

Astfel, în municipiul Constanța, între orele 8.00 și 16.00, sunt afectați consumatorii din cartierul Palazu Mare, de pe străzile Sentinelei, Viilor, Valea Morii, Popa Șapca, Alexandru Sahia, Victor Climescu, parțial, zona Spitalului TBC, Prelungirea Sentinelei, Midia, Rovine, Codrilor, Ciceu, Gardeniei, Ștefan Dărăscu, Vintilă Brătianu, întrerupere totală.

În restul județului, între orele 8.00 și 16.00, se oprește curentul în localitatea Eforie Nord, pe străzile Emil Racoviță, Grigore Antipa, și în localitatea Tuzla, în zona Sere și Pec Lukoil, întrerupere totală.

Între orele 8.00 și 18.00, se lucrează în localitatea Cumpăna și se va opri curentul pe Șoseaua Constanței, la numerele cu soț, între aleea Taberei și strada Școlii, pe aleea Taberei, pe strada Nucilor, parțial, pe strada Morii și la sediul Poliției.

De asemenea, între orele 8.00 și 18.30, vor fi întreruperi parțiale în localitatea ovidiu, pe străzile Poporului, Portului, Poștei, Amurgului, Arțarului, Podului, Primăriei, Primăverii, Frunzelor, Căminului, iar, între orele 8.00 și 15.30, în localitatea Călugăreni, pe strada Principală, respectiv localitatea Vulturu, pe strada Principală, întrerupere totală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4276 secunde