€ 4.7607
£ 5.4399
$ 4.2653

Mai multe ştiri online:
10 mai - Ziua Regalității

Carol I: „Punând picioarele pe acest pământ, am și devenit român!”

Ştire online publicată Vineri, 10 Mai 2019. Autor: Cuget Liber Online.
Pentru noi, românii, data de 10 mai are o semnificație deosebită, ea coincide cu momentul sosirii în România, în anul 1866, a lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen. În această zi, domnitorul a ajuns la București, unde a fost întâmpinat de către primarul de atunci și a depus jurământul. 


Această zi națională a devenit, apoi, Ziua Regalității, reprezentând Ziua Națională a României din 1866 până în 1947, până la venirea comuniștilor la putere. Apoi, în timpul regimului comunist, sărbătoarea a fost ștearsă din memoria colectivă, iar când se vorbea despre independență, se invoca discursul lui Mihail Kogălniceanu din Parlament, rostit la data de 9 mai. 


„Înainte cu Dumnezeu, pentru țara noastră, pentru legea noastră” 
A existat în acest colț de Europă, o țară aflată la începuturile devenirii sale ce a considerat pe drumul său istoric că doar un domn străin poate asigura stabilitatea de care avea nevoie, fiind înconjurată, în acel timp, de imperii ce încercau să se impună și în acest spațiu. 
Această țară se numește... încă... România. 
Astfel, în contextul istoric complicat după abdicarea forțată a lui Alexandru Ioan Cuza, aducerea principelui străin a devenit o realitate. Un prim pas a fost refuzul lui Filip de Flandra al Belgiei de a conduce tânărul stat român. Următorul... Carol de Hohenzollern, înrudit cu Casa Regală a Prusiei, dar recomandat și de Napoleon al III-lea, a intrat la 10 mai 1866 în București, după un drum istovitor, dar care avea să deschidă un capitol important în istoria românilor. 
A fost întâmpinat de Dimitrie C. Brătianu (primar al Bucureștilor) și a depus jurământul în Palatul Mitropoliei rostind primul său cuvânt în limba română: „Jur”. 
Și a mai rostit ceva: „Punând picioarele pe acest pământ, am și devenit român!”. 
Aflat la conducerea unei țări ce încă nu era independentă, Carol a fost un domn și, apoi, un rege ce a încercat și a reușit să mențină echilibrată balanța politicii interne și externe. 
În vremea sa, a fost adoptată prima Constituție a României (1866), statul român și-a obținut independența, Dobrogea revenind la Țară. Iar atunci când independența proclamată la 9 mai 1877 a necesitat prezența efectivă pe câmpul de luptă, Carol a fost în fruntea armatei sale. 


În Proclamația sa dată la Poradin din 27 august/8 septembrie 1877, Carol a subliniat: „După două secole de slăbiciune și de înjosire națională, voi astăzi ați reluat arma în mână. Oștirile țării au trecut Dunărea! Intrând în Bulgaria, noi intrăm în partea activă a unui resbel, pe care nu l-am dorit, nu l-am provocat, pe care cu toții am cercat să-l delăturăm, dar pe care, odată fiind nevoiți a-l primi, vom ști a-l purta cu curajul și statornicia unui popor care are conștiința drepturilor sale, care are virtutea de a le susține”.


Descris excepțional de marele istoric Nicolae Iorga 
Carol I a avut o domnie lungă, cu dificultăți, dar și multe reușite, iar integrarea Dobrogei la Țară, după 1878, este o dovadă în acest sens. Istoria i-a înregistrat faptele și l-a prezentat în diverse lumini pe cel care avea să devină prin Legea pentru proclamarea Regatului din 13/25 martie 1881 (promulgată în ziua de 14/26 martie 1881) - primul rege al României. 
„Art. I. România ia titlul de Regat. Domnitorul ei, Carol I, ia pentru sine și moștenitorii săi titlul de Rege al României. 
Art. II. Moștenitorul tronului va purta titlul de principe regal”. 
Sunt multe descrieri ale regelui Carol I, dar semnificativă pentru întreaga sa domnie mi se pare cea realizată de marele istoric Nicolae Iorga în lucrarea „Supt trei regi. Istorie a unei lupte pentru un ideal moral și național”: „În ultimii ani, când suferinți fisice grozave îl torturau, nimic nu apărea în afară la acela care ținea să păstreze, în orice împrejurare, regalității atitudinea ei de o intangibilă maiestate. În zilele de Zece Maiu, în care-i plăcea să admire precisiunea mișcărilor oștirii de la care nu-și deslipia privirea ascuțită, nimeni nu-și dădea seamă îndeajuns, nici medicul devotat care-i îngrijea pătimirea, ce crispație a ultimelor resurse trupești îi trebuie acelui care, nemișcat pe calul de războiu, asista, năpădit de amintiri glorioase, la defilarea armatelor sale, veșnic întinerite”. 


Domnia lui Carol I, primul rege al României, cel care a intrat pe 10 mai 1966 în București, a consolidat dezvoltarea țării proiectând principalele repere ale drumului său în prima jumătate a secolului XX. Acest drum a fost „perturbat” de domnia lui Carol al II-lea, ca apoi, să fie curmat brusc de ceea ce avea să schimbe întregul curs al istoriei și pentru Țara din acest colț de continent rămasă dincoace de „Cortina de Fier”. 


Conf. univ. dr. Mariana COJOC, 
Facultatea de Istorie și Științe Politice, 
Universitatea „Ovidius” din Constanța




Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8104 secunde