În week-end,

Canicula a făcut 25 de victime la Constanța

347
Atenționarea de cod galben emisă de meteorologi a fost luată în serios de constănțeni. Aceasta este părerea medicilor de la Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) și de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța, care au avut puți-ne solicitări pentru afecțiuni favo-rizate de temperaturile caniculare.
Potrivit dr. Aura Broască, director medical SAJ Constanța, salvările au intervenit, în week-end-ul care tocmai s-a încheiat, la 25 de solicitări pentru lipotimii. "Este vorba, în general, de bolnavi cronici, care au stat foarte mult timp în soare", a adăugat medicul. Pe de altă parte, dr. Florian Stoian, purtător de cuvânt al SCJU Constanța, ne-a spus că numărul pacienților care s-au prezentat la Urgența spitalului a fost redus și foarte puțini dintre ei au avut probleme cauzate de caniculă. "Au fost consultați 132 de bolnavi, dintre care au fost internați doi pacienți cu probleme cardiace, șapte la Neurologie, trei cu hipotermii și mulți pentru colici abdominale", a afirmat medicul.
Specialiștii de la Centrul de Meteorologie Dobrogea au anunțat vreme frumoasă pentru astăzi, cu temperaturi maxime de 30 de grade Celsius.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 20 Iulie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Sâmbătă, 18 Iulie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Vineri, 17 Iulie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Pagina a fost generata in 2.0098 secunde