Când vom avea un vaccin împotriva noului coronavirus
Articole de la același autor
Dr. Cătălin Grasa: "Nimeni nu se gândea că vom arăta ca un spital de boli infecțioase"
27 Iulie 2020
Directorul Liceului "Ovidius" și alte cadre didactice s-au îmbolnăvit de coronavirus
04 Septembrie 2020
Câinii fără stăpân, clienți fideli ai supermarketurilor. "Până când vom avea străzile pline de potăi?"
04 August 2020
"Alo, sunt infectată cu Covid-19!" Cinci ore de așteptare, iar ambulanța tot nu sosea…
26 August 2020
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că România ar putea beneficia de un vaccin împotriva noului coronavirus abia în primul trimestru al anului viitor. Între timp, însă toată lumea trebuie să respecte regulile. „Comisia Europeana este în discuţii cu şase firme producătoare. Urmează ca în primul trimestru al anului viitor să beneficiem de un prim vaccin şi apoi să putem să îl şi facem la noi în ţară”, a declarat acesta.
Ministrul Sănătăţii a mai precizat că imunizarea se face fie trecând prin boală, fie având un vaccin, precizează Digi 24.
„Această pandemie poate fi trecută doar cu respectarea unor reguli. Nu putem să ne imunizăm, decât trecând prin boală sau având un vaccin. Nu ştiu dacă ne permitem să trecem prin boală, în acest moment, forţat. Atunci vom aplica acele reguli şi măsuri care ne-au făcut ca până acum să gestionăm destul de bine aceasta pandemie”, a adăugat Tătaru.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 17 Septembrie 2020
Miercuri, 16 Septembrie 2020
Joi, 17 Septembrie 2020
Miercuri, 16 Septembrie 2020
Miercuri, 16 Septembrie 2020
Miercuri, 16 Septembrie 2020
Miercuri, 16 Septembrie 2020
Marţi, 15 Septembrie 2020
Luni, 14 Septembrie 2020
Sâmbătă, 12 Septembrie 2020