Mai multe ştiri online:

Când se va termina șantierul din Constanța?

Ştire online publicată Joi, 12 Noiembrie 2015. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Muncitorii lucrează neglijent, lasă gropile nesemnalizate și pun în pericol siguranța pietonilor

În urmă cu numai câteva zile, semnalam prezența mai multor gropi prin oraș, care pun în pericol siguranța pietonilor. Unele erau direct pe trotuar, altele în stațiile de autobuz, cu toatele însă foarte prost semnalizate și periculoase.


Echipele de muncitori continuă să sape prin oraș. Sunt lucrări ample, necesare și temporare, acest lucru îl înțelegem și îl acceptăm. Ceea ce nu înțelegem și nu acceptăm este modul neglijent cum se lucrează, nepăsarea muncitorilor că ocupă tot trotuarul cu mormane inutile și inestetice de pământ, încetineala cu care se lucrează și, mai ales, faptul că șanțurile nu sunt puse în siguranță.


Săptămâna trecută, prezentam o groapă pe trotuarul de pe bulevardul Aurel Vlaicu, de lângă campusul universitar, chiar înainte de stația de autobuz. Era la momentul respectiv nesemnalizată corespunzător, deși prin zonă treceau zeci poate chiar sute de studenți. Între timp, cineva s-a sesizat și groapa a fost astupată, dar nu oricum! A fost adus și trântit pe locul respectiv un morman imens de pământ. „Au acoperit groapa, nu mai este periculoasă, dar au adus o mașină de pământ și au lăsat-o în mijlocul trotuarului. Acum chiar nu mai avem pe unde să trecem. Trebuie să ocolim pe stradă, în condițiile în care ieșim de la cursuri noaptea și este foarte aglo-merat”, ni s-a plâns o studentă de la Universitatea „Ovidius”.


Se lucrează neglijent și murdar!

Gropi imense au apărut și pe strada Ștefan cel Mare, la Gară, pe bulevardul Tomis. Tot orașul pare că a devenit un imens șantier. Dar problema nu sunt lucrările, care este clar că se vor termina, la un moment dat. „Pe Ștefan cel Mare, au scos dalele, le-au așezat frumos, după care, au umplut strada de pământ. Chiar nu se poate lucra curat? Pe acolo trec o mulțime de oameni zilnic. Unde mai pui că doi muncitori stau rezemați în lopată, unul stă în utilaj și unul lucrează. Având în vedere că se lucrează în centrul orașului, pe o arteră foarte circulată, mi-ar fi plăcut să văd o armată de muncitori care să lucreze continuu, să se vadă că se străduiesc ca să reducă disconfortul constănțenilor. Când colo, câțiva amărâți de muncitori care abia-abia se mișcă, fluieră fetele care trec pe stradă, cască ochii la toți cei care merg pe lângă ei, stau și se uită la groapă de parcă nu știu ce să-i facă”, ne-a spus, extrem de nemulțumit, un constănțean care locuiește în zonă.


Mai avem puțin de răbdat!

Dacă se vor respecta programările, lucrările ar trebui să se încheie peste numai patru - cinci săptămâni. Acestea se derulează în cadrul proiectului de reabilitare și modernizare a sistemului public de iluminat din municipiul Constanța. „Proiectul a fost semnat de 27 februarie 2015 și sperăm să terminăm până pe 27 decembrie 2015, din cauza condiționării cheltuirii banilor europeni până la finele acestui an. Sunt cuprinse în proiect crearea și extinderea rețelei în cartierul Baba Novac, în cartierul Compozitorilor, în cartierul Palazu Mare, în cartierul Constanța Sud și crearea și reabilitarea rețelei de iluminat public din zona peninsulară, de pe bulevardul Mamaia, între strada I.G. Duca și bulevardul Aurel Vlaicu, de pe bulevardul Aurel Vlaicu, între bulevardul I.C. Brătianu și bulevardul Mamaia, de pe bulevardul Tomis, între bulevardul Ferdinand și bulevardul Alexandru Lăpușneanu și de pe bulevardul Ferdinand, între strada Mihai Viteazu și Gara CFR. Vor fi realizate linii electrice subterane, vor fi montați stâlpi și aparate de iluminat noi, cu sistem modern de telegestiune”, a declarat Ani Merlă, directorul de programe din cadrul Primăriei Constanța.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8559 secunde