"Când a murit tata mi-a părut rău, dar mai mult m-am bucurat!"

1233
8

Articole de la același autor

r Povestea cutremurătoare a unui băiețel de opt ani

r Anual, mii de copii sunt abuzați, neglijați sau exploatați

"Tata mă trimitea în fiecare dimi-neață să cerșesc. Ceilalți copii mergeau la școală, dar eu mă duceam în intersecție, să le cer oamenilor bani de pâine. Dacă nu mă duceam acasă cu toți banii mă bătea și mă punea să dorm în curte, sub un șopron. El își lua băutură și pe mama o punea să ne facă o ciorbă de cartofi. Atunci când l-a lovit o mașină, pentru că era prea beat să se mai țină pe picioare, mi-a părut și rău, dar mai mult m-am bucurat. A murit și am scăpat de chin. De atunci, mama nu m-a mai trimis niciodată la cerșit și m-a reînscris la școală. Acum ea muncește la o firmă, face curat, și se mai duce la diferite femei acasă să le ajute la curățenie. Nu știu câți bani câștigă, dar o ducem mai bine, iar eu pot să mă duc la școală, să învăț", mărturisea Ionuț, un băiețel de opt ani, din județul Constanța, monitorizat de asistenții sociali.

Povestea lui este tristă, dar cu happy-end, însă alte sute de copii au parte de chin în loc de o copilărie cu veselie. Aproape 6.000 de copii au fost neglijați, abuzați fizic, emoțional sau sexual și exploatați în primele șase luni ale anului, cele mai multe cazuri, peste 5.500, fiind înregistrate în familie, rezultă din datele centralizate de Direcția pentru Protecția Copilului din cadrul Ministerului Muncii.

Potrivit datelor prezentate ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Copilului, 4.164 dintre cazurile raportate vizează neglijarea, dintre care 4.114 au fost în familie, șase în servicii rezidențiale, patru la asistent maternal profesionist, restul în alte condiții. Neglijarea este mai frecventă în mediul rural. Cele mai multe cazuri de neglijare au fost înregistrate pentru copiii din categoriile de vârstă 3 - 6 ani (975 de cazuri) și 10 - 13 ani (820 de cazuri).

În aceeași perioadă au mai fost înregistrate 719 cazuri de abuz emoțional (678 în familie), 545 de abuz fizic (496 în familie), 347 de abuz sexual (177 în familie), 115 cazuri de exploatare prin muncă, 35 de exploatare pentru comiterea de infracțiuni și 31 de exploatare sexuală.

Din numărul total de copii neglijați, abuzați sau exploatați, 1.058 au fost plasați în regim de urgență prin dispoziția directorilor de direcții generale de asistență socială și protecția copilului (DGASPC), 3.454 au beneficiat de consiliere psihologică, 2.783 de consiliere juridică, 212 de servicii medicale, 46 de psihoterapie și 147 de alte terapii. De asemenea, în 295 de cazuri a fost inițiată urmărirea penală a agresorului.

Peste 740 de cazuri de abuzuri și exploatare în doar trei luni

La nivel județean, situația este la fel de gravă. Numai în trimestrul al doilea al anului în curs, Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului din Constanța a primit în atenție peste 740 de cazuri de abuzuri și exploatare a minorilor. "Este vorba despre 13 cazuri de abuz fizic, 50 de cazuri de abuz emoțional, 14 de abuz sexual, 648 de neglijare, cinci de exploatare prin muncă, patru de exploatare sexuală și șapte de exploatare pentru comitere de infracțiuni. Pentru 105 din acești copii, s-a dispus plasamentul în regim de urgență, iar pentru un singur caz s-a inițiat urmărirea penală a agresorului", a declarat, pentru "Cuget Liber", purtătorul de cuvânt al DGASPC Constanța, Roxana Onea.

Sărăcia determină abuzurile!

Prezent la o dezbatere organizată de UNICEF, ministrul Muncii, Fami-liei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a tras un semnal de alarmă privind apariția unui fenomen îngrijo-rător privind abuzul asupra copilului. Mariana Câmpeanu a vorbit despre abuzurile, de toate felurile, asupra copilului și a spus că mai îngrijorător este faptul că, de cele mai multe ori, aceste abuzuri sunt făcute chiar de către părinți. Aceasta a mai semnalat că au început să apară cazuri de copii foarte mici diagnosticați cu malnutriție, acest fenomen fiind pus pe seama sărăciei, dar și a lipsei de educație a mamelor, care nu știu că doar laptele matern nu ajunge pentru alimentația copilului.  

Comentează știrea

noni
21 noiembrie 2013
caracteristic

Unii dau din cu.r 5 minute si chinuie copiii o viata intreaga. Ar trebui sterilizati toti acesti romani tipici, fac neamul de rusine. Portretul clasic al romanaului prost: incult, betivan, agresiv, neglijent, indiferent...inutil. Ar trebui eutanasiati si astia, se chinuie prea multi pe langa ei.

ion
21 noiembrie 2013
ptr. noni

tu nu vzi ca acest ziar zilnic are numai referiri la fel de fel de indemnuri la pornografie, ce te poti astepta de la asa obsedati ?

sac longchamp pliage personnalis?
25 iulie 2014
sac longchamp pliage personnalis?

sac longchamp en toile[url=http://www.bellvision.fr/pages/saclongchampentoile.asp]sac longchamp en toile[/url]sac longchamp en soldes[url=http://www.bellvision.fr/pages/saclongchampensoldes.asp]sac longchamp en soldes[/url]sac longchamp de voyage[url=http://www.bellvision.fr/pages/saclongchampdevoyage.asp]sac longchamp de voyage[/url]sac longchamp croco[url=http://www.bellvision.fr/pages/saclongchampcroco.asp]sac longchamp croco[/url]sac longchamp bowling[url=http://www.bellvision.fr/pages/saclongchampbowling.asp]sac longchamp bowling[/url]sac longchamp a bandouli?re[url=http://www.bellvision.fr/pages/saclongchampabandouli?re.asp]sac longchamp a bandouli?re[/url]sac longchamp 4x4[url=http://www.bellvision.fr/pages/saclongchamp4x4.asp]sac longchamp 4x4[/url]sac l?gende longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/sacl?gendelongchamp.asp]sac l?gende longchamp[/url]sac gatsby longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/sacgatsbylongchamp.asp]sac gatsby longchamp[/url]sac besace femme longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/sacbesacefemmelongchamp.asp]sac besace femme longchamp[/url]sac bandouli?re longchamp pas cher[url=http://www.bellvision.fr/pages/sacbandouli?relongchamppascher.asp]sac bandouli?re longchamp pas cher[/url]sac banane longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/sacbananelongchamp.asp]sac banane longchamp[/url]sac ? main longchamp pliage[url=http://www.bellvision.fr/pages/sac?mainlongchamppliage.asp]sac ? main longchamp pliage[/url]sac a main longchamp pas cher neuf[url=http://www.bellvision.fr/pages/sacamainlongchamppascherneuf.asp]sac a main longchamp pas cher neuf[/url]sac ? main longchamp cuir[url=http://www.bellvision.fr/pages/sac?mainlongchampcuir.asp]sac ? main longchamp cuir[/url]sac ? main bandouli?re longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/sac?mainbandouli?relongchamp.asp]sac ? main bandouli?re longchamp[/url]restaurant hippodrome longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/restauranthippodromelongchamp.asp]restaurant hippodrome longchamp[/url]prix d un longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/prixdunlongchamp.asp]prix d un longchamp[/url]portefeuille longchamp femme pas cher[url=http://www.bellvision.fr/pages/portefeuillelongchampfemmepascher.asp]portefeuille longchamp femme pas cher[/url]porte monnaie longchamp prix[url=http://www.bellvision.fr/pages/portemonnaielongchampprix.asp]porte monnaie longchamp prix[/url]porte monnaie longchamp homme[url=http://www.bellvision.fr/pages/portemonnaielongchamphomme.asp]porte monnaie longchamp homme[/url]porte monnaie longchamp femme[url=http://www.bellvision.fr/pages/portemonnaielongchampfemme.asp]porte monnaie longchamp femme[/url]porte documents longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/portedocumentslongchamp.asp]porte documents longchamp[/url]porte document longchamp homme[url=http://www.bellvision.fr/pages/portedocumentlongchamphomme.asp]porte document longchamp homme[/url]porte document femme longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/portedocumentfemmelongchamp.asp]porte document femme longchamp[/url]pochette longchamp femme[url=http://www.bellvision.fr/pages/pochettelongchampfemme.asp]pochette longchamp femme[/url]pliage longchamp cuir[url=http://www.bellvision.fr/pages/pliagelongchampcuir.asp]pliage longchamp cuir[/url]office du tourisme st fran?ois longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/officedutourismestfran?oislongchamp.asp]office du tourisme st fran?ois longchamp[/url]office de tourisme st francois longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/officedetourismestfrancoislongchamp.asp]office de tourisme st francois longchamp[/url]mini sac longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/minisaclongchamp.asp]mini sac longchamp[/url]malette longchamp homme[url=http://www.bellvision.fr/pages/malettelongchamphomme.asp]malette longchamp homme[/url]malette longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/malettelongchamp.asp]malette longchamp[/url]magasins longchamp paris[url=http://www.bellvision.fr/pages/magasinslongchampparis.asp]magasins longchamp paris[/url]longchamp valise[url=http://www.bellvision.fr/pages/longchampvalise.asp]longchamp valise[/url]longchamp usa[url=http://www.bellvision.fr/pages/longchampusa.asp]longchamp usa[/url]longchamp trousse de toilette[url=http://www.bellvision.fr/pages/longchamptroussedetoilette.asp]longchamp trousse de toilette[/url]longchamp tour eiffel[url=http://www.bellvision.fr/pages/longchamptoureiffel.asp]longchamp tour eiffel[/url]longchamp toile[url=http://www.bellvision.fr/pages/longchamptoile.asp]longchamp toile[/url]longchamp surf[url=http://www.bellvision.fr/pages/longchampsurf.asp]longchamp surf[/url]longchamp serviette[url=http://www.bellvision.fr/pages/longchampserviette.asp]longchamp serviette[/url] sac longchamp pliage personnalis? http://www.bellvision.fr/pages/saclongchamppliagepersonnalis?.asp

iphone 5 mulberry case
27 iulie 2014
iphone 5 mulberry case

mulberry suit carrier[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2698]mulberry suit carrier[/url]mulberry stratford[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2699]mulberry stratford[/url]mulberry somerset purse[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2700]mulberry somerset purse[/url]mulberry shops[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2701]mulberry shops[/url]mulberry shopper[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2702]mulberry shopper[/url]mulberry serial number[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2703]mulberry serial number[/url]mulberry purses sale[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2704]mulberry purses sale[/url]mulberry purses outlet[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2705]mulberry purses outlet[/url]mulberry pub worthing[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2706]mulberry pub worthing[/url]mulberry project[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2707]mulberry project[/url]mulberry oyster card holder[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2708]mulberry oyster card holder[/url]mulberry outlets uk[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2709]mulberry outlets uk[/url]mulberry outlet online uk[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2710]mulberry outlet online uk[/url]mulberry online outlet[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2711]mulberry online outlet[/url]mulberry oak bayswater[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2712]mulberry oak bayswater[/url]mulberry mitzy tote[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2713]mulberry mitzy tote[/url]mulberry messenger bag sale[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2714]mulberry messenger bag sale[/url]mulberry mens holdall[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2715]mulberry mens holdall[/url]mulberry man bags[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2716]mulberry man bags[/url]mulberry locked cosmetic purse[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2717]mulberry locked cosmetic purse[/url]mulberry leaves[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2718]mulberry leaves[/url]mulberry keyring sale[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2719]mulberry keyring sale[/url]mulberry ipad cover[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2720]mulberry ipad cover[/url]mulberry history[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2721]mulberry history[/url]mulberry heathcliffe[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2722]mulberry heathcliffe[/url]mulberry handbags sale uk[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2723]mulberry handbags sale uk[/url]mulberry hand bag[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2724]mulberry hand bag[/url]mulberry group plc[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2725]mulberry group plc[/url]mulberry factory shop somerset[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2726]mulberry factory shop somerset[/url]mulberry effie purse[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2727]mulberry effie purse[/url]mulberry effie bag[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2728]mulberry effie bag[/url]mulberry dust bag[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2729]mulberry dust bag[/url]mulberry dress[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2730]mulberry dress[/url]mulberry double zip bayswater[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2731]mulberry double zip bayswater[/url]mulberry daria hobo bag[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2732]mulberry daria hobo bag[/url]mulberry cushions[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2733]mulberry cushions[/url]mulberry cuff[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2734]mulberry cuff[/url]mulberry clothing[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2735]mulberry clothing[/url]mulberry clipper bag[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2736]mulberry clipper bag[/url]mulberry chilcompton[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2737]mulberry chilcompton[/url]mulberry cheap[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2738]mulberry cheap[/url]mulberry bush london[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2739]mulberry bush london[/url]mulberry brown bag[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2740]mulberry brown bag[/url]mulberry bracelets[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2741]mulberry bracelets[/url]mulberry bracelet sale[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2742]mulberry bracelet sale[/url]mulberry bow bracelet[url=http://www.gtcni.org.uk/Design/list.asp?id=2743]mulberry bow bracelet[/url] iphone 5 mulberry case

air max 90 hyp
6 august 2014
air max 90 hyp

nike air max 2010[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax2010.php]nike air max 2010[/url]nike air max 2013 prix[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax2013prix.php]nike air max 2013 prix[/url]nike air max 36[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax36.php]nike air max 36[/url]nike air max 39[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax39.php]nike air max 39[/url]nike air max 40[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax40.php]nike air max 40[/url]nike air max 40 euros[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax40euros.php]nike air max 40 euros[/url]nike air max 87 femme pas cher[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax87femmepascher.php]nike air max 87 femme pas cher[/url]nike air max 87 homme[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax87homme.php]nike air max 87 homme[/url]nike air max 89[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax89.php]nike air max 89[/url]nike air max 90 blanc femme[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax90blancfemme.php]nike air max 90 blanc femme[/url]nike air max 90 blanche femme[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax90blanchefemme.php]nike air max 90 blanche femme[/url]nike air max 90 bleu marine[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax90bleumarine.php]nike air max 90 bleu marine[/url]nike air max 90 comfort[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax90comfort.php]nike air max 90 comfort[/url]nike air max 90 cuir[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax90cuir.php]nike air max 90 cuir[/url]nike air max 90 discount[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax90discount.php]nike air max 90 discount[/url]nike air max 90 engineered mesh id[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax90engineeredmeshid.php]nike air max 90 engineered mesh id[/url]nike air max 90 essential black[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax90essentialblack.php]nike air max 90 essential black[/url]nike air max 90 essential grise[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax90essentialgrise.php]nike air max 90 essential grise[/url]nike air max 90 femme noir[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax90femmenoir.php]nike air max 90 femme noir[/url]nike air max 90 femme noir rose[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax90femmenoirrose.php]nike air max 90 femme noir rose[/url]nike air max 90 femme rose[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax90femmerose.php]nike air max 90 femme rose[/url]nike air max 90 fille[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax90fille.php]nike air max 90 fille[/url]nike air max 90 hyp[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax90hyp.php]nike air max 90 hyp[/url]nike air max 90 hyperfuse rouge[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax90hyperfuserouge.php]nike air max 90 hyperfuse rouge[/url]nike air max 90 jaune fluo[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax90jaunefluo.php]nike air max 90 jaune fluo[/url]nike air max 90 noir cuir[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax90noircuir.php]nike air max 90 noir cuir[/url]nike air max 90 noir et rouge[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax90noiretrouge.php]nike air max 90 noir et rouge[/url]nike air max 90 pas cher livraison gratuite[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax90pascherlivraisongratuite.php]nike air max 90 pas cher livraison gratuite[/url]nike air max 90 w[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax90w.php]nike air max 90 w[/url]nike air max 90 youth gs chaussures noir rose[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax90youthgschaussuresnoirrose.php]nike air max 90 youth gs chaussures noir rose[/url]nike air max 94[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax94.php]nike air max 94[/url]nike air max 95 homme[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax95homme.php]nike air max 95 homme[/url]nike air max 95 neon[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax95neon.php]nike air max 95 neon[/url]nike air max 96[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax96.php]nike air max 96[/url]nike air max 97 hyperfuse[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmax97hyperfuse.php]nike air max 97 hyperfuse[/url]nike air max argent[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmaxargent.php]nike air max argent[/url]nike air max barkley[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmaxbarkley.php]nike air max barkley[/url]nike air max basketball[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmaxbasketball.php]nike air max basketball[/url]nike air max blanc pas cher[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmaxblancpascher.php]nike air max blanc pas cher[/url]nike air max bleu femme[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmaxbleufemme.php]nike air max bleu femme[/url]nike air max bw noir rose femme[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmaxbwnoirrosefemme.php]nike air max bw noir rose femme[/url]nike air max classic bw noir[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmaxclassicbwnoir.php]nike air max classic bw noir[/url]nike air max classic pas cher[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmaxclassicpascher.php]nike air max classic pas cher[/url]nike air max cuir marron[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmaxcuirmarron.php]nike air max cuir marron[/url]nike air max custom[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmaxcustom.php]nike air max custom[/url]nike air max destock[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmaxdestock.php]nike air max destock[/url] air max 90 hyp

Drew Brees Jersey
13 august 2014

Designing Interactions is illustrated with more than 700 images, with color throughout. Drew Brees Jersey

Soccer Shirts
15 august 2014

Digital technology has changed the way we interact with everything from the games we play to the tools we use at work. Designers of digital technology products no longer regard their job as designing a physical object?beautiful or utilitarian?but as designing our interactions with it. Soccer Shirts

nike air max 2014 femme
14 septembrie 2014
nike air max 2014 femme

air max 1 w[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax1w.php]air max 1 w[/url]air max 180 noir[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax180noir.php]air max 180 noir[/url]air max 180 pas cher[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax180pascher.php]air max 180 pas cher[/url]air max 2014 flyknit[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax2014flyknit.php]air max 2014 flyknit[/url]air max 2014 noir[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax2014noir.php]air max 2014 noir[/url]air max 35[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax35.php]air max 35[/url]air max 38 euros[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax38euros.php]air max 38 euros[/url]air max 4[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax4.php]air max 4[/url]air max 50[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax50.php]air max 50[/url]air max 70[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax70.php]air max 70[/url]air max 88[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax88.php]air max 88[/url]air max 90 87[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax9087.php]air max 90 87[/url]air max 90 all black[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax90allblack.php]air max 90 all black[/url]air max 90 bleu et blanc[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax90bleuetblanc.php]air max 90 bleu et blanc[/url]air max 90 daim[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax90daim.php]air max 90 daim[/url]air max 90 essential homme[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax90essentialhomme.php]air max 90 essential homme[/url]air max 90 femme blanc[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax90femmeblanc.php]air max 90 femme blanc[/url]air max 90 homme noir[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax90hommenoir.php]air max 90 homme noir[/url]air max 90 hyperfuse white[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax90hyperfusewhite.php]air max 90 hyperfuse white[/url]air max 90 independence day red[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax90independencedayred.php]air max 90 independence day red[/url]air max 90 independence day white[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax90independencedaywhite.php]air max 90 independence day white[/url]air max 90 infrared femme[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax90infraredfemme.php]air max 90 infrared femme[/url]air max 90 jaune[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax90jaune.php]air max 90 jaune[/url]air max 90 nike femme[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax90nikefemme.php]air max 90 nike femme[/url]air max 90 pour femme[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax90pourfemme.php]air max 90 pour femme[/url]air max 90 prix[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmax90prix.php]air max 90 prix[/url]air max bw pas cher femme[url=http://www.signy-abbaye.fr/language/airmaxbwpascherfemme.php]air max bw pas cher femme[/url] nike air max 2014 femme

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 02 Noiembrie 2013
Stire din Social : Atenție la clauzele abuzive din contracte!
Sâmbătă, 09 Noiembrie 2013
Stire din Diverse : Ce suferințe aduce copiilor obezitatea
Luni, 04 Noiembrie 2013
Stire din Cetățenești : Întrebări de la cititori
Pagina a fost generata in 0.5611 secunde