Campanie umanitară. Ajutoare pentru familii constănțene sărace

403
Campanie umanitară. Ajutoare pentru familii constănțene sărace - actiunecaritabila-1537283889.jpg

Articole de la același autor

Mai multe familii nevoiașe din satul Nuntași au primit, zilele trecute, de la Asociația "United Hands România", îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării și alimente. Potrivit reprezentanților asociației, zeci de familii au venit cu copiii lor pentru a-și alege lucrurile de care au nevoie, aceasta fiind cea de-a doua astfel de acțiune în satul Nuntași, în decurs de două luni, prima desfășurându-se în luna iulie. 


Pentru ca tuturor să le fie mai ușor să-și găsească ce le trebuie, lucrurile din donații au fost expuse ca la magazin, iar beneficiarii au putut să aleagă exact lucrurile de care aveau nevoie, în mărimile dorite, cu caracteristici dorite. 


"Copiii care se confruntă cu sărăcia și care au un orizont de posibilități extrem de redus au avut astfel șansa de a primi nu doar haine și încălțăminte, ci și jucării și jocuri care le-au adus mare bucurie. În familiile sărace, din păcate, părinții abia reușesc să satisfacă la limită nevoile primare, astfel că jocurile - parte importantă a copilăriei - sunt considerate un lux, un moft poate. Copiii au primit și dulciuri și alte mici surprize. Am întâlnit inclusiv situații în care copii de 7-8 ani au venit ca reprezentanți ai familiei, pentru a ridica lucrurile, căci părinții lor erau la muncile câmpului sau aveau altă treabă în gospodărie. În astfel de situații, i-am ajutat pe micuți să ducă acasă hainele, pantofii, jucăriile și alimentele primite", au declarat reprezentanții Asociației "United Hands România".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3401 secunde