Campanie pe plajă, în Mamaia. Dai cinci doze goale şi primeşti una plină!

5526
Campanie pe plajă, în Mamaia. Dai cinci doze goale şi primeşti una plină! - campanieplaja2-1625414977.jpg
Turiştii care se vor afla în această vară în staţiunea Mamaia pot contribui la protecţia mediului colectând şi reciclând dozele folosite. Campania ExtravaCANza se desfăşoară în perioada 2 iulie – 22 august, în staţiunea Mamaia, la Taverna Aventura.

Pe toată durata campaniei, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, orele 13.00 - 17.00, turiştii vor putea depune dozele consumate în aparatul inteligent, indiferent de forma, mărimea sau culoarea acestora. În schimbul a cinci doze introduse în aparat, participanţii vor primi o doză de suc sau bere. În plus, aparatul inteligent va emite aleatoriu un bon câştigător, iar posesorul acestuia se va bucura de un voucher cu premii precum: rucsac cu roţi, rucsac cu greutate redusă, geantă de voiaj, halate de duş pentru copii / femei / bărbaţi. Premiile vor putea fi revendicate din orice magazin Penny România.

Campania ExtravaCANza este organizată la iniţiativa Asociaţiei Alucro, organizaţie care desfăşoară în România programul Every Can Counts, dedicat colectării şi reciclării dozelor din aluminiu, derulat în prezent în 19 ţări europene cu scopul de a încuraja oamenii să recicleze atunci când sunt în deplasare (la locul de muncă, în cadrul evenimentelor publice). Campania ExtravaCANza se bucură de susţinerea mai multor organizaţii care la rândul lor încurajează colectarea selectivă. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.7258 secunde