Campania de vaccinare împotriva AH1N1 a început, ieri, la Constanța

39574
Campania de vaccinare împotriva AH1N1 a început, ieri, la Constanța - 53b0676f600361468be23abd1deec5db.jpg
Cele 59.350 de doze de vaccin Cantgrip, primite la sfârșitul săptămânii trecute de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Constanța, au fost împărțite unităților sanitare, iar startul la imunizare a fost dat, ieri, de cadrele medicale și personalul din subordinea Ministerului Administrației și Internelor.
Cadrele medicale de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase s-au vaccinat la primele ore ale dimineții, după ce DSP le-a distribuit aproximativ 200 de doze de Cantgrip. "S-au vaccinat cei care au fost de serviciu astăzi (n.r. - ieri), ceilalți se vor vaccina, la fel, când vor fi la program", ne-a declarat dr. Stela Halichidis.

Jumătate din cadrele medicale de la Urgență au refuzat vaccinarea
Spre orele prânzului, dozele de vaccin au ajuns și la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța, iar primele secții vizate pentru imunizarea personalului au fost Unitatea de Primire a Urgențelor și Secția de Terapie Intensivă. "Am primit aproximativ 2.000 de doze, suficiente pentru tot personalul. Au fost întocmite tabele cu toți angajații, iar vaccinarea începe astăzi (n.r. ieri) și sperăm ca până la finele săptămânii să se încheie. Angajații care nu vor dori să se vaccineze vor semna, în tabel, în dreptul numelui lor, că refuză. Din punctul meu de vedere, orice vaccin este binevenit. Toate vaccinurile pot dezvolta efecte adverse, dar trebuie să punem în balanță și beneficiile pe care le aduc. În urmă cu 10-15 ani, nu existau aceste vaccinări în masă, iar afecțiunile respiratorii grave erau de patru sau cinci ori mai multe", a afirmat dr. Dan Căpățână, managerul SCJU Constanța. Printre medicii care s-au vaccinat s-a numărat și dr. Florian Stoian, purtător de cuvânt SCJU Constanța. "Intru în contact cu foarte mulți pacienți, de aceea consider că se impune să mă vaccinez", a spus cadrul medical.
Însă nu toate cadrele medicale au fost de acord cu imunizarea. Astfel, din cei 30 de angajați aflați, ieri, în Unitatea de Primiri Urgențe, 14 au ales să se vaccineze, iar 16 nu. Ei au invocat faptul că Institutul Cantacuzino nu ar fi avut suficient timp pentru testarea vaccinului.

Polițiștii de frontieră, primii la imunizare
Aproximativ 6.600 de doze de vaccin au fost alocate pentru vaccinarea angajaților din unitățile din subordinea Ministerului Administrației și Internelor (MAI), iar imunizarea acestora este realizată de cadrele Centrului Medical Constanța al ministerului. "Am primit suficiente doze pentru tot personalul din unitățile subor-donate ministerului, respectiv polițiști, polițiști de frontieră, jandarmi și pompieri. Sunt vaccinate cu prioritate cadrele din prima linie, care lucrează cu publicul sau au muncă de teren. Imunizarea va dura, cel mai probabil, aproximativ o săptămână", ne-a declarat cms. șef dr. Virgiliu Mihai, șeful Centrului Medical.
Ieri a început imunizarea polițiștilor de frontieră care au fost de serviciu, o parte dintre ei prezentându-se în acest sens la sediul unității sanitare. "Intrăm în contact cu foarte multe persoane, din diverse medii și vreau în primul rând să-mi protejez familia", a afirmat unul dintre ofițerii vaccinați.
Dr. Virgiliu Mihai a precizat că, pentru ca procesul de imunizare să nu afecteze activitatea forțelor de ordine, vor fi formate echipe de medici, care se vor deplasa în județ, în special la unitățile din mediul rural.
În ceea ce privește vaccinarea elevilor, Elena Buhaiev, inspector școlar general al Inspectoratului Județean Școlar Constanța, ne-a declarat că încă se pun la punct tabelele cu numărul elevilor de peste 16 ani, iar imunizarea va demara zilele următoare. Studenții, considerați de asemenea o categorie de risc, vor trebui să se prezinte la medicii de familie pentru a fi vaccinați.
Potrivit Ministerului Sănătății, vaccinul produs de Institutul Cantacu-zino a primit toate aprobările de la Agenția Națională a Medicamen-tului și a fost testat conform standardelor internaționale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1632 secunde