Cadeții de pe nava-școală "Mircea" se întorc acasă marinari

309
Cadeții de pe nava-școală

Articole de la același autor

Aproximativ 100 de cadeți se vor întoarce acasă joi, 5 iulie, după o lună petrecută numai pe mare, dar și după ce au fost botezați marinari. Primirea lor se va face în Portul Militar Constanța, începând cu ora 11.00. Reamintim că tinerii au plecat cu nava-școală "Mircea" în urmă cu 31 de zile, dintre care 21 de zile le-au petrecut numai pe mare și zece în porturile Bari, Tivat și Pireu. 


Pe parcursul acestor zile, ei au luat parte la marșul internațional de instrucție desfășurat atât pentru pregătirea cadeților germani, cât și a celor români. Mai mult decât atât, sub protecția spiritului "Mircea", în timpul parcurgerii celor peste 2.400 de mile marine, tinerii au avut ocazia să simtă marea și ceea ce înseamnă viața la bordul unei nave militare. 


Potrivit reprezentanților Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", instructorii de la bordul navei le-au transmis viitorilor marinari cunoștințele de bază necesare pentru a fi parte a unui echipaj, dar și respectul și profesionalismul de care aceștia trebuie să dea dovadă în viitoarea lor carieră militară. 


Așadar, cadeții se vor întoarce în România marinari, ei fiind botezați cu acordul Zeului Neptun, dar și absolvenți ai stagiului de practică, după ce au susținut colocviul final în timp ce traversau, în drum spre Constanța, strâmtoarea Dardanele. 


"Aceste noi reușite nu ar fi putut fi posibile fără cursurile și fără lucrările de matelotaj efectuate în Marea Neagră, fără urcatul în arboradă în Marea Marmara, fără navigatul pe vele în albastrul Mării Egee, fără școala de rame desfășurată în Marea Adriatică și fără realizarea exercițiilor de abandonul navei, cu lăsarea plutei la apă și urcarea în aceasta în largul Mării Ionice. Cei aproape 200 de membri ai echipajului, instructori și cadeți, au avut și misiunea de a reprezenta țara noastră și de a consolida statutul de Ambasador onorific al României pe mările și oceanele lumii, pe care nava îl deține de 79 de ani, timp în care a format zeci de generații de navigatori pentru Marina Militară", au declarat reprezentanții Academiei Navale. 


Ei au adăugat că primul voiaj de instrucție al acestui an a însemnat, pe lângă pregătirea cadeților, și un moment important pentru istoria octogenară a navei, prin tipărirea numelui comandorului Mircea Târhoacă în lista comandanților. Acesta este membru al echipajului încă din anul 2008, timp în care a ocupat mai multe funcții la bordul navei, iar distanțele parcurse sunt de peste 48.000 de mile marine. 


Apoi, nu trebuie omis nici numele comandorului Gabriel Ioan Moise, comandant al navei în ultimii 12 ani și membru al echipajului de peste două decenii, perioadă în care a traversat de două ori Oceanul Atlantic, care a fost alături de fostul său echipaj, în ultimele 31 de zile, din postura de comandant al marșului. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9834 secunde