Cabinetele stomatologice de la parterul blocurilor, motiv de ceartă între medici și locatari

3011
Cabinetele stomatologice de la parterul blocurilor, motiv de ceartă între medici și locatari - cabinetedentarebun-1542043889.jpg

Articole de la același autor

Cabinetele medicale ale doctorilor constănțeni s-au înmulțit considerabil în ultimii ani. Le putem observa în absolut toate cartierele din oraș, iar cele mai multe sunt situate la parterul blocurilor. Ce se întâmplă, însă, atunci când medicul specialist la care este făcută programarea este prea ocupat să răspundă apelului de la interfon al bolnavului? În acest caz, oamenii sunt puși în situația de a deranja locatarii din bloc, pentru că altfel nu pot ajunge la medic.

Partea proastă este că acest fapt duce, deseori, la discuții între locatarii nemulțumiți, președinții de asociație și, desigur, medici. Unii locatari se plâng de deranjul provocat de pacienții care folosesc aceeași intrare în bloc ca și ei, dar și de faptul că aceștia au transformat, efectiv, casa scării în sală de așteptare.

"În fiecare după-amiază, când mă întorc de la serviciu, trebuie să-i ocolesc ca să pot urca în bloc, ceea ce nu mi se pare deloc normal", ne-a declarat un constănțean nemulțumit.

Pe de altă parte, președinții de asociații susțin că aceste cabinete sunt în legalitate atât timp cât locatarii și-au dat acordul sau destinația inițială a spațiilor a fost păstrată. Unii spun că în județul nostru există blocuri care au fost proiectate și construite cu spații comerciale la parter. După un timp, însă, aceste spații au fost închiriate sau vândute și le-a fost schimbată destinația. Apoi, în unele au fost deschise mici cabinete medicale, iar în aceste condiții, medicii respectivi trebuie să aibă acordul vecinilor pentru că se schimbă destinația de folosință a spațiului.

În cazul cabinetelor medicale care funcționează în foste apartamente, așa cum se întâmplă în foarte multe situații, legea spune negru pe alb că acel medic trebuie să aibă acordul proprietarilor din stânga, dreapta și al proprietarilor apartamentului de deasupra.

Tocmai din acest motiv, Ministerul Sănătății a luat decizia, luna aceasta, de a modifica ordinul privind obligativitatea cabinetelor de medicină dentară de a asigura intrare și circuite separate față de locatarii din imobilele în care sunt amplasate cabinetele.

Întrebat în legătură cu această schimbare a legii, dr. Doru Petrovici, președintele Colegiului Medicilor Dentiști din Constanța, ne-a declarat că modificările au fost făcute de către minister la intervenția Colegiului. "Sunt multe cabinete la parterul blocurilor, iar traficul este, în general, de 10-15 persoane pe zi. Nu cred, însă, că este chiar așa o problemă, pentru a declanșa un întreg șantier pentru a face ieșiri separate. Aceasta este o cheltuială destul de mare, plus că medicul trebuie să aștepte și autorizațiile care durează și ele", a precizat el.

Dr. Nicolae Vătafu este de părere că legea este foarte bună și că medicii își pot face ieșire direct la stradă.

"Dacă aceste cabinete sunt la parter, au dreptate și locatarii și nu cred că este atât de greu să faci schimbările necesare, mai ales că pentru o ieșire nu trebuie să se dărâme stâlpi de rezistență", a precizat medicul. Și dr. Roxana Mihai este de aceeași părere, că legea este bună și că nu este dificil pentru un specialist să își facă propria ieșire în afară.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.278 secunde