Buna relație cu părinții duce la fericire. Relația dintre părinți și copii este sacră

În Decalog (porunca a V-a) este scris: "Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție". Sfântul Apostol Pavel redă porunca a V-a cu cuvintele: "Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta" – este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință – "ca să fii fericit și să trăiești multă vreme pe pământ."

Părinții sunt unici. Între miliardele de oameni de pe planetă există doi oameni din a căror carne și suflet ne tragem și noi. Nu mai există nicăieri doi oameni ca părinții noștri. Părinții noștri rămân părinții noștri indiferent de evoluția noastră socială, intelectuală sau materială. Nu contează ce au făcut, le datorăm recunoștință pentru corpul pe care l-am primit de la ei.

A cinsti pe părinți înseamnă: a-i iubi, adică a le dori și face tot binele cu putință. Iubirea față de părinți este și o poruncă a firii; de aceea o și găsim la toate popoarele, chiar și la toate viețuitoarele, oricât de sălbatice ar fi ele.

Nu întâmplător, aceste porunci din Decalog, stau la baza a două credințe puternice: creștinismul și mozaismul.

Iar tradiția chineză spune că la nivelul rinichilor avem un rezervor energetic pe care l-am primit de la părinți și atunci când suntem în conflict cu părinții, avem și probleme de sănătate. Chi¬nezii consideră că rinichiul este fântâna vieții, fiindcă el cedează din energia lui către organele aflate în minus de energie.

Nimic nu ne dă dreptul să ne judecăm părinții

Chiar dacă de-a lungul vieții, părinții nu s-au purtat tocmai cum ne-am fi dorit noi, asta nu ne dă dreptul să-i judecăm. Ei au făcut totul gândindu-se la fericirea noastră și doar datorită percepției noastre am acumulat frustrări, iar dacă ne-am întoarce în timp, vom vedea că anumite limitări ne-au prins bine chiar dacă la acel moment din copilărie ni se păreau dure. Indiferent cum s-au purtat cu noi, nu ține de părinți ci de perspectiva copiilor asupra celor trăite.

Prin limitele impuse în copilărie am acumulat frustrări (răni emoționale) însă, spre deosebire de părinții noștri, avem acces la mai multă învățătură și ne putem transforma fără să mai perpetuăm anumite greșeli. 

Cum spuneam și în articolele anterioare, eu am fost un copil cuminte și căutam mereu să nu-mi supăr părinții și credeam că asta este suficient să cred că relația mea cu părinții este foarte bună, însă m-am înșelat. Conștientizând atâtea, am realizat că este nevoie de mai multă apropiere, compasiune, respect față de părinții noștri și să încetăm să-i mai judecăm. 

Ne convine sau nu, noi preluăm tiparul mental al părinților și acest tipar se perpetuează la cel puțin 7 generații. Există citate biblice care ar putea duce la concluzia că pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcat ar avea consecințe și asupra generațiilor ulterioare. Însă, eu cred că fiecare suportă consecințele faptelor sale, copiii preiau modelul mental al părinților și-l perpetuează. Lucrând la relația cu părinții, ne ajută să perseverăm în toate. De aceea, vă îndemn să profităm și să vorbim cu părinții noștri, să le acordăm mai mult timp, să povestim cu ei și să vedem ce putem transforma în bine, pentru a ne ajuta pe noi să fim părinți într-o formă mai actualizată și mai bună, pentru copiii noștri. Așa ne ajutăm pe noi și generațiile următoare. 

În articolele mele despre rănile emoționale activate în copilărie, nu vreau nicio secundă să critic părinții, este vorba doar de percepția noastră asupra celor care ni s-au întâmplat în copilărie, percepție care nu avea nicio legătură cu realitatea. Tocmai de aceea, este bine să conștientizăm, să acceptăm și să vindecăm aceste răni pe care ni le-am activat din cauza percepției noastre, ceilalți neavând nicio vină pentru suferințele noastre.

Așadar, dacă suntem capabili să ne vindecăm relația cu părinții, suntem în stare să vindecăm relațiile cu ceilalți și mai ales, să vindecăm relația cu noi !

Cherața