Bolnavii de cancer se vor putea trata, din nou, la Constanţa

265
Bolnavii de cancer se vor putea trata, din nou, la Constanţa - radioterapiesursarohealh-1600970606.jpg

Articole de la același autor

În sfârşit, o veste bună pentru bolnavii de cancer. În scurt timp, Radioterapia va redeveni funcţională. Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a anunţat că lucrările la laboratorul de Radioterapie au ajuns la final, urmând să fie prezentate în cursul zilei de astăzi, 25 septembrie. Ca urmare, în perioada imediat următoare bolnavii nu vor mai fi plimbaţi dintr-un oraş într-altul pentru a-şi putea face terapia. Reamintim că activitatea serviciului de Radioterapie din cadrul SCJU a fost suspendată în urmă cu aproximativ patru ani, după ce aparatului cu cobalt i-a expirat avizul de funcţionare. Altfel spus, sursa de cobalt are o durată de viaţă care nu poate fi depăşită cu mult peste, aşa că după o anumită perioadă de timp se află în incapacitate de a mai trata pacienţi.

În concluzie, epuizându-se sursa, evident că aparatul nu a mai funcţionat şi în aceste condiţii s-a suspendat activitatea. De atunci, bolnavii au fost puşi în situaţia de a-şi face tratamentele în Bucureşti sau alte judeţe ale ţării. Precizăm că Radioterapia este o procedură care ajută la vindecarea pacientului bolnav de cancer sau care poate fi folosită ca terapie adjuvantă, pentru a preveni recidivele după o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a tumorii primare. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3325 secunde