Bilete de tratament pentru pensionari. Cine are prioritate

310

Articole de la același autor

Până la acest moment, Casa Județeană de Pensii (CJP) Constanța a primit 6.310 cereri pentru bilete de tratament. Conform opțiunilor beneficiarilor, cele mai multe bilete sunt solicitate începând cu luna iunie și până în septembrie, când vremea este caldă. 
De la începutul anului și până în prezent, CJP a vândut numai 389 bilete, din care 70 au fost gratuități, a precizat purtătorul de cuvânt al instituției, Kristina Mutiș. 


Doritori trebuie să știe că, pentru a intra în posesia unui bilet de odihnă și tratament, este nevoie să plătească jumătate din pensia brută pe care o primesc. 


Apoi, modalitatea de atribuire a biletelor este următoarea: pensionarii trebuie să îndeplinească anumite criterii, pentru care primesc un punctaj, se face totalul și se întocmește clasamentul pe baza căruia sunt atribuite biletele. 
Ca urmare, dacă pensionarul a primit un bilet de tratament în ultimii doi ani, el poate fi depunctat. Sunt favorizați cei care nu au fost în stațiune în ultima perioadă, dar atribuirea este influențată și de nivelul sau categoria pensiei pe care o încasează pensionarul (pensie de invaliditate, pensie pentru limită de vârstă, pensie de urmaș, pensie anticipată sau pensie anticipată parțială). 
Așadar, cei care nu au avut bilete de tratament în 2017 și 2018 primesc zece puncte, iar cei care au beneficiat de două bilete în perioadele de sezon nu mai primesc niciun punct. 


Mai departe, cei care doresc să intre în posesia unui bilet trebuie să prezinte la ghișeu cuponul de pensie și o trimitere de la medicul de familie în care să fie menționat numele stațiunii unde se recomandă ca pensionarul să facă tratamentul. 
În cazul asiguraților, contribuția este de 50% din valoarea biletului, asta dacă veniturile brute lunare sunt mai mici decât salariul mediu brut pe economie. În caz contrar, biletul se achită integral. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 13 Februarie 2018
Stire din Social : RATC redeschide două chioșcuri
Pagina a fost generata in 0.38 secunde