Betoane și scandal! Încă un PUZ cu "cântec", la Constanța

8722
14

Articole de la același autor

Un investitor vrea să construiască un imobil pe platoul de la intersecția străzii Soveja cu strada Delavrancea 


Domeniul public din Constanța a fost ani la rândul la dispoziția și la cheremul așa-zișilor investitori. Cu sprijinul autorităților locale, afaceriști de tot soiul au pus mâna pe terenuri importante din zone de interes ale municipiului. Prin tertipuri la limita legii, bucăți din domeniul public au fost trecute în cel privat și vândute la prețuri de nimic. Iar acum, pe rând, devin blocuri sau spații comerciale, fără să îi pese cuiva de disconfortul creat cetățenilor din apropiere. 


De curând, liniștea proprietarilor din trei blocuri de pe strada Soveja, la intersecția cu strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, a fost spulberată de două pancarte prin care se anunță intenția unui investitor de a construi o clădire chiar în fața ferestrelor lor. Pe data de 19 aprilie, Primăria Constanța a publicat un anunț de intenție de elaborare a unui plan urbanistic zonal pentru zona delimitată de strada Soveja intersecție cu strada Barbu Ștefănescu Delavrancea. Inițiatorul este Răzvan Constantin Iacob, iar elaboratorul este Usonia SRL. Potrivit planurilor, inițiatorul intenționa să ridice pe strada Soveja un imobil cu subsol, parter și patru etaje. Locatarii din zonă au reacționat rapid, s-au unit și au trimis o scrisoare de protest către Primăria Constanța. Drept răspuns, au fost invitați să participe la dezbaterea publică privind elaborarea noului PUZ, pe data de 20 mai, între orele 10 și 11. 


A fost modificat planul inițial 
Ieri, tot pe site-ul Primăriei Constanța, a fost publicat și anunțul de consultare a propunerilor preliminare pentru planul urbanistic zonal pentru aceeași zonă. De data aceasta, însă, inițiatorul pare să fi modificat proiectul, pentru că pe planuri apare hașurat viitorul imobil, chiar pe platoul din fața blocurilor 40A și 40B, la limita cu trotuarul, cu parter și doar două etaje. Distanța dintre proprietatea acestuia și blocuri este, pe o latură, de 7,25 metri liniari, iar pe cealaltă latură 13,26 metri liniari. Publicul este invitat să transmită observații și propuneri asupra documentelor disponibile la sediul Primăriei Constanța, până pe 29 mai. De asemenea, pe 20 mai este programată dezbaterea publică. 


"Nu dorim să se construiască absolut nimic!" 
Oamenii nu sunt de acord cu noua construcție, chiar dacă investitorul pare să fi redus regimul de înălțime a imobilului. 


"Noi nu dorim să se construiască ab-solut nimic. Aici sunt trei scări de bloc, cu apartamente și agenți economici la parter. Notificarea pe care am depus-o la primărie conține și tabelele nominale cu toți proprietarii. Sunt aproximativ 40 de familii care vor fi afectate de noua construcție. Aici au fost locuri de parcare până anul trecut, plătite la primărie. Apoi, nu au mai vrut să le încaseze taxa. Este locul unde se întâlnesc și se joacă toți copiii din blocurile de zonă. Alt loc de joacă nu au în apropiere. Parcul este foarte departe. Dacă se va construi ceva aici, ei nu vor mai avea unde să se strângă. În loc să se amenajeze o zonă verde, frumoasă, se ridică o clădire imensă", ne-a spus, indignat, adminis-tratorul uneia dintre cele două asociații de proprietari din zonă.


Comentează știrea

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Mos Ion
6 mai 2016
DNA , dormi ?

Aici este de ''sapat'' , trebuie scos la iveala cum a vandut sau '' retrocedat '' primaria peticul ala de teren ....este strigator la cer !

Constantean
6 mai 2016
Haos

S-a demonstrat încă o dată că în constanța se construieste haotic , că a devenit un oras de beton , actuala conducere din primărie trebuie schimbată pt. a mai opri genocidul asupra constantenilor , pe portitei stradă cu case se construiesc blocuri , nu avem un plan arhitectural ca cel din țările civilizate, deocamdată banii sunt la putere si ia mințile celor din primarii care au parafa.Constanteni fără atitudine nu vom schimba nimic , proxima ocazie alegerile locale , treziți -vă.

nu conteaza
6 mai 2016
Penal

Iubitori de Mazare ce parere aveti de aceste "retrocedari" sau "vanzari". Ca om simplu iti cer zeci de avize si au tot felul de interdictii, pentru prieteni se pare ca nu conteaza nimic. O sa plece sa lucreze in Egipt si banuiesc ca va scapa de justitie fiindca va fi detasat cu munca intrun stat fara tratat de extradare. Din pacate asa sunt toti , numai pe interes, Fagadau este prietenul lui, Chitac vine din partidul aromanilor de Constanta si parca nu as vrea sa traiesc in Makedonia de Romania, Palaz si Chiru par niste mazarei si ei.

Palaz
6 mai 2016
La pușcărie cu penalii ăștia !

La pușcărie cu penalii ăștia din primărie , acolo trebuie amenajat un loc de joaca pentru copii s-au o parcare , investitorul poate să construiască și spre palazu sau spre palas s-au spre cumpăna unde sunt terenuri și nu deranjează pe nimeni.

cristi
6 mai 2016
soveja

e micut spatiul,dar e meserias ca pozitie. e la rascrucea dintre lumi acolo ! niste audi la mana a doua,usor in panta,niste balarii si niste urme de betoane.... glumesc.... nu fiti idioti nu-i lasati sa va toarne umbra in geamuri !

Sindbad
6 mai 2016
"Dormi nani dormi puisor"- pt. procuratura si DNA C-ta...

De unde terenul? A avut mostenire patru roabe cu pamant? De ce nu construieste la periferie? Cine e in spatele acestuia? La asta se resuma dezvoltarea orasului...spagi, distrugere spatii verzi, cumpararea prostimii si tiganilor. Se continua distrugerea si acum in al 12-lea ceas, pe ultima suta de metri. Se stiu unii cu zilele numarate prin anumite birouri? Am ajuns de rasul intregii tari ca urmare a distrugerii orasului de catre administratia mazarista, ajutata de inconstientii pensionari sclerozati si tiganet. Politie, procurarura, avocati, judecatori, notari, asa-numiti politicieni... la C-ta toti sunt legati de interese, mimand doar exercitarea atributiunilor stabilite de lege, legea fiind aplicata discretionar. Votati-i in continuare. Am ramas un oras de paznici, vanzatori, case de pariuri si farmacii, toti platiti la minim pe economie. C-ta se duce-n cap cu viteza...

Tomitan.
6 mai 2016
Halal, bre

. Rușinică "edililor" dar și cetățenilor care asistă pasivi la schimonosirea urbei. Calitatea vieții urbane este dată de spațiile verzi, nu de îngrămădiri dezordonate. Nu mai puțină rușine și arhitecților și celor de prin diverse comsiii ce achiesează la siluirea arhitectural-urbanistică a celui mai vechi oraș de pe teritoriul patriei române. Și când te gândești că toate personajele implicate sunt mult călătorite...

FBI
6 mai 2016
Coruptii de la DNA C-ta

Oamenii sunt de vina ptr ca nu fac plangere penala la DNA Bucuresti.Acolo trebuie facute toate plangerile penale, la BUCURESTI.Aici in Constanta procurorii DNA sunt corupti pana in maduva oaselor.Lepadaturile de procurori de la DNA C-ta, nu se autosesizează niciodata, ei de cand s-a înființat DNA-ul n-au facut absolut nimic. Pe Mazare si Constantinescu tot cei de la DNA Bucuresti i-au saltat. N-au miscat niciun deget impotriva mafiei din port sau celor de la ABDL cu plajele( urla toata presa din C-ta) sau macar in cazul de fata,un caz clasic si clar de coruptie a celor ce se afla la conducerea orasului. Aceasta este clica incompetenta si corupta de la DNA C-ta.Locul lor este la Stalpul Infamiei. Sa nu credeti ca cei de la SRI sau DIICOT C-ta sunt mai curati.Alte lepre manjite de mafia lui Mazare ,Fagadau&Co. PS.Doamna Andreea Perhaita,oare cata spaga ia seful DNA C-ta ca sa inchida ochii la toate aceste fapte de coruptie?Dar seful SRI C-ta?10-15 %,cu cat ii manjeste Fagadau?.Pe cand un articol despre sefii acestor 2 institutii corupte din C-ta?

cta
6 mai 2016
intrebare

un link va rog, unde pe site-ul primariei vedem intentia de a se construi ceva ?

ion
6 mai 2016
puz?!

La bifurcație străzilor Cismelei si Cpt.Dobrila Eugeniu a început pregătirea construcției unui imobil( sunt decorate conductele RAJA), despre acest aspect văd că nu se sesizează nimeni. Este o zonă cu multi copaci si flori plantați de locatarii de acolo. Cum după 50 de ani de la construirea blocurilor , s-a găsit un proprietar al terenului ,așa peste noapte ? Spațiul verde cine il mai aduce înapoi ? Despre PUZ ? Tăcere si-un praz verde ! Oricum în zona e prea multă verdeață , hai sa mai construim ceva și pt amatorii aia care le-au dat aprobările ! Trăiască Constanța verde in frunte cu minunății ei conducători si angajații cu salarii de bugetari din primărie !!!

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Pagina a fost generata in 0.6464 secunde