Beatrice Mahler, despre mutaţiile coronavirusului: Pacienţii ajung să dezvolte forme brutal de violente

Sâmbătă, 10 Aprilie 2021, 15:49
453
Simptomele bolii COVID-19 s-au schimbat, iar acum medicii se confruntă cu cazuri mult mai dificile, spune medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta.


„S-a schimbat boala, din punctul meu de vedere. La cazurile care au forme de evoluție severă – pentru că și aici avem o parte din pacienții care sunt infectați care au această evoluție – ajung să dezvolte forme brutal de violente, cu necesar crescut de oxigen”, a spus medicul la emisiunea „În fața ta”.


Ea a explicat diferența dintre actualele forme grave și cele întâlnite la debutul pandemiei.


„Sunt foarte puțini pacienți care au acest tip de evoluție în momentul în care simptomatologia apare. Anul trecut aveam un tablou: debutul bolii, după 6-7 zile pacientul avea evoluție către formă critică, acel procent de 5%. În acest moment avem o categorie de pacienți care ajung să stea acasă până în ziua a 12-a, a 13-a, care au saturații normale la domiciliu și care ajung la finalul perioadei, când le scade saturația și se simt rău, să vină la spital și care au nevoie de o concentrație foarte mare de oxigen și admisie extrem de rapidă spre o soluție de ventilație."





Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 0.2716 secunde