Bătrânețe printre străini. Azilurile de bătrâni, inaccesibile pentru pensiile românilor

2412
1

Articole de la același autor

Neputința și singurătatea sunt poveri cu care se confruntă mulți dintre bătrânii din țara noastră. Nu îi mai țin puterile, nu se mai pot îngriji, nu își mai pot face menajul sau pregăti mâncarea, așa că mulți vârstnici ajung să nu se mai poată descurca singuri. În lipsa copiilor sau a unor rude care să-i ajute, singura variantă rămâne internarea într-un centru pentru persoanele de vârsta a treia. Dar unde, căci azilurile de stat nu sunt aproape deloc, iar cele private au prețuri prohibitive. 


La Constanța, centrul pentru persoane vârstnice are o listă de așteptare cu sute de persoane înscrise și, după cum spune și directorul instituției, Doruța Giuglea, aici se eliberează un loc numai atunci când vrea Dumnezeu. 


Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța are un centru la Poarta Albă, dar este exclusiv pentru vârstnici cu diferite dizabilități. Iar la Crucea, singurul centru din județ construit de autoritățile locale în ultimii ani este destinat numai persoanelor cu domiciliul în localitate. 


În schimb, în căminele private, sunt locuri destule, dar pe bani mulți. Aici, bătrânii sunt evaluați de medici specialiști și, în funcție de nevoile lor și de gradul de dependență, ajung să plătească până la 2.600 de lei pe lună. Condițiile de cazare sunt bune, au un meniu atent selectat și sunt supravegheați permanent. Mai mult decât atât, există programe de petrecere a timpului liber și de socializare. 


Între 2.200 și 2.600 de lei pe lună 
La căminul privat din localitatea Mihail Kogălniceanu, prețurile variază între 2.200 și 2.600 de lei pe lună. În funcție de starea de sănătate a rezidentului, în cazul în care are nevoie de îngrijire specială, se vor percepe costuri suplimentare. Costurile aferente serviciilor oferite sunt în funcție de nevoia și nivelul de servicii necesare sau solicitate, costurile finale urmând a se stabili după o evaluare medicală a rezidentului și pot fi negociate în funcțiile de condițiile de plată, varianta de cazare aleasă, adică singur în cameră sau cu alte persoane în cameră. 


Există și variante mai ieftine, cu tarife de 1.500 - 1.600 de lei pe lună, dar deocamdată nu sunt locuri libere. 
"Ne-am interesat pentru o mătușă, care nu are copii, nu mai are alte rude, decât pe noi. Deocamdată, preferă să stea singură, dar este din ce în ce mai greu, pentru că nu se mai poate îngriji. Își dorește să nu fie o povară pentru noi și vrea să meargă într-un astfel de centru. Are o pensie de 1.300 de lei, ceea ce este mult pentru zilele noastre, dar, chiar și așa, nu pot fi acoperite toate costurile. 


Probabil că vom putea să închiriem și apartamentul în care locuiește în prezent, după ce va fi renovat, cu 800 - 900 de lei, și atunci se va putea completa suma respectivă. Dar tot este foarte mult. Practic, toată pensia ei se duce la centru, ei nu îi mai rămân deloc bani dacă are nevoie de o haină, dacă are poftă de ceva dulce, orice", ne-a povestit Maria Panait, din Constanța.


Tarife în funcție de venit, la Crucea 
De cealaltă parte, la centrul din satul Stupina, comuna Crucea, sunt ocupate, în prezent, 21 din cele 26 de locuri disponibile. Principala condiție este ca beneficiarul să fi avut domiciliul stabil în comună. Costurile sunt cofinanțate de la Primăria Crucea. Persoanele care sunt cazuri sociale nu plătesc nimic, iar pentru cele care au pensie, tariful este stabilit în funcție de cuantumul acesteia. 


Căminul din Stupina este unul dintre cele mai moderne cămine de bătrâni din județul Constanța. Facilitățile și dotările sunt la standarde europene. 


"Este totul nou, inclusiv cabinetul medical. Căminul este gândit exact ca un hotel de patru stele, cu camere duble, baie în fiecare cameră, cu sistem de catering, bucătărie proprie dotată profesional. Sunt mulți bătrâni care nu mai au pe nimeni, cine să le poarte de grijă, și atunci este de datoria noastră să nu îi lăsăm singuri și neajutorați", ne-a declarat primarul Gheorghe Frigioi. 


Căminul are 13 camere a câte două locuri fiecare, dotate inclusiv cu televizoare LCD, living room, spații de plimbare și recreere, centrală termică proprie, părculeț, cabinet medical cu sistem de comunicare direct cu fiecare cameră. Întreaga investiție, de 2,4 milioane lei, fără TVA, este asigurată din fonduri europene nerambur-sabile. 


Comentează știrea

cetatean
15 februarie 2017
pensii si salarii

AM MAI SPUS DE CATEVA ORI, NU PRETURILE SUNT MARI CI PENSILE SI SALARIILE SUNT RIDICOLE. 2600 DE LEI ESTE UN PRET REZONABIL. AICI INTRA CAMERA INDIVIDUALA SI PERSONALIZATA, MANCAREA, ASISTENTA MEDICALA ,FOLOSIREA SPATIILOR DE ZI ETC. O INFIRMIERA PARTICULARA ,PE LUNA LA DOMICILIU, COATA TOT ATAT FARA SERVICIILE OFERITE DE CAMINELE PARTICULARE. DECI SALARIILE SI PENSIILE SUNT CAUZA. CUM AR POTEA SA FUNCTIONEZE UN CAMIN CARE TREBUIE SA PLATEASCA SALARIILE PERSONALULUI, INTRETINEREA ,IMPOZITELE ETC SA SA AIBA SI PROFIT CU MAI PUTN DECAT 2600 DE LEI PE LUNA??? CELE CU 1500 LEI LUNAR SUNT SUBVENTIONATE DE PRIMARII. ALTFEL AR DA FALIMENT. PT. UN PUSCARIAS STATUL CHELTUIE 4000 PE LUNA.......DECI....SA GANDIM LOGIC.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3512 secunde