"BALENA ALBASTRĂ". Ministerul Educației, circulară către toate instituțiile de învățământ

1990

Articole recomandate

Ministerul Educației a emis o circulară către directorii instituțiilor de învățământ privind acțiunile de prevenire a suicidului printre elevi, transmite IPN. Cadrele didactice sunt atenționate să se autosesizeze dacă descoperă că elevul își ia rămas bun, inclusiv pe rețelele de socializare, sau dacă împarte obiecte de preț: telefonul mobil, haine sau bijuterii.


Semne de alarmă sunt și izolarea elevului de prieteni, absențele tot mai dese de la ore, pierderea poftei de mâncare, interesul sporit pentru arme sau pentru pastile etc. În cazul în care cadrul didactic identifică semne de presuicid, este obligat să sesizeze autoritățile din domeniul protecției copilului. 


Dacă în instituția de învățământ a avut loc o tentativă sau un caz de suicid se va crea un grup de gestionare a situației, se va discuta cu familia pentru a determina conținutul informației care poate fi diseminată comunității pentru a evita zvonurile și speculațiile. La fel, se va lucra și cu elevii ca aceștia să primească sprijin în exprimarea emoțiilor și în identificarea copiilor care sunt cel mai afectați de situație. 


Se vor omite acțiunile de intimidare a copiilor și de învinuire a acestora pentru utilizarea rețelelor de socializare și a internetului. 


De asemenea, se vor evita discuțiile despre situația altor copii care au devenit victime ale jocurilor online etc. 






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2967 secunde