Băile Reci de la Techirghiol, deschise de luni, 10 mai

2722
Băile Reci de la Techirghiol, deschise de luni, 10 mai - baireci-1620410870.jpg

Articole de la același autor

Vremea este din ce în ce mai frumoasă şi temperaturile din ce în ce mai ridicate, aşa că începând de luni, 10 mai, Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol deschide sectorul mixt al Băilor Reci. Iar sezonul începe cu o săptămână de gratuitate pentru toţi cei care vor să facă băi de nămol şi soare în Lacul Techirghiol.

Astfel, intrarea este liberă timp de şapte zile atât pentru turişti, cât şi pentru localnici. Pe lângă nămolul binefăcător şi apa sărată a lacului, complexul oferă asistenţă medicală, salvamar, şezlonguri şi parasolare, cabine de duş şi toalete igienizate în permanenţă. De altfel, conform regulilor impuse de pandemie, intrarea în complex va fi posibilă numai în limita locurilor disponibile, pentru păstrarea distanţei sociale, iar purtarea măştii de protecţie este obligatorie.

Ulterior, din 17 mai, intrarea va fi cu plată, cu un tarif de 20 de lei/persoană. Există posibilitatea de a achiziţiona abonament cu 10 intrări, cu suma de 150 lei. Copiii de până în 14 ani au intrarea liberă. Programul complexului este zilnic, între orele 7.00 şi 19.00. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6045 secunde