Avocatul Poporului ține audiențe la Medgidia și Cernavodă

191
Avocatul Poporului ține audiențe la Medgidia și Cernavodă - avocatulpoporului-1505839799.jpg

Articole de la același autor

Săptămâna viitoare, cetățenii din Medgidia și Cernavodă au ocazia de a intra în audiență la reprezentanții Avocatului Poporului în teritoriu. 


În data de 27 septembrie, reprezentanții Biroului Teritorial Constanța al Avocatului Poporului vor fi prezenți în Medgidia și Cernavodă, pentru a acorda audiențe cetățenilor și pentru a primi petiții venind în întâmpinarea persoanelor din aceste orașe. Scopul este de a facilita astfel accesul acestora la sprijinul oferit de instituția Avocatul Poporului.


Activitatea se va desfășura la sediul Primăriei din Medgidia, începând cu ora 9.00, precum și la sediul Primăriei Cernavodă, începând cu ora 11.00, în spațiile puse la dispoziție de autoritățile locale. Acordarea audiențelor este gratuită, iar pentru cererile adresate instituției Avocatul Poporului nu se percep taxe de timbru.


Pentru primirea în audiență, cetățenii se pot înscrie la numărul de telefon 0241/550.544, însă toate persoanele care se vor prezenta la data stabilită pentru audiență vor putea să-și expună problemele. 


"Instituția Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor în raport cu autoritățile publice. Orice persoană fizică care se consideră lezată într-un drept al său de către o autoritate publică, prefecturi, primării, consilii județene, municipale, orășenești și comunale, direcții, inspectorate, case de pensii, servicii, oficii, cu excepția autorității judecătorești, se poate adresa instituției Avocatul Poporului", precizează Felicia Nedea, expertul coordonator al Biroului Teritorial Constanța al instituției Avocatul Poporului.


Potrivit acesteia, instituția Avocatul Poporului contribuie la soluționarea pe cale amiabilă a conflictelor dintre persoanele fizice și autorități ale administrației publice, prin mediere și dialog, în scopul soluționării problemelor cetățenilor. Nu intră în competența instituției Avocatul Poporului actele autorității judecătorești, ale Parlamentului, președintelui sau ale Guvernului.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6461 secunde