Stirile zilei de Miercuri, 25 Aprilie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:

Avocatul Poporului acordă audiențe la Medgidia și Cernavodă

Ştire online publicată Marţi, 14 Noiembrie 2017. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Reprezentanții Biroului Teritorial Constanța al instituției Avocatul Poporului vor fi prezenți, mâine, în Medgidia și Cernavodă, pentru a acorda audiențe cetățenilor și pentru a primi petiții. 

Activitatea se va desfășura la sediul Primăriei Medgidia, începând cu ora 9.00, și la sediul Primăriei Cernavodă, începând cu ora 11.00, în spațiul pus la dispoziție. Acordarea audiențelor este gratuită, iar pentru cererile adresate instituției Avocatul Poporului nu se percep taxe. Pentru primirea în audiență este necesară programarea, la telefon 0241/550.544, însă toate persoanele care se vor prezenta vor putea să-și expună problemele în audiență.

Persoanele care nu pot ajunge în ziua programată pot veni la sediul Biroului Teritorial Constanța, la programul zilnic de audiențe, cu excepția zilelor de deplasări în teritoriu, de luni până joi, între orele 9.00 - 16.00.

Avocatul Poporului acționează pentru drepturile omului, egalitatea de șanse între bărbați și femei, culte religioase și minorități naționale, drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap, dar și în cazul litigiilor persoanelor fizice cu armata, justiția, poliția, penitenciarele, precum și în cazul litigiilor de proprietate, muncă, protecție socială, impozite și taxe și prevenirea torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante în locurile de detenție.

„Instituția Avocatul Poporului contribuie la soluționarea, pe cale amiabilă, a conflictelor dintre persoanele fizice și autorități ale administrației publice, prin mediere și dialog, în scopul soluționării problemelor cetățenilor”, explică Felicia Nedea, expert coordonator al Biroului teritorial Constanța al Instituției Avocatul Poporului. 

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Eveniment
joi, 19 aprilie Foto : ACCIDENT GRAV! Bărbat CĂLCAT PE CAP DE TRACTOR. Intervine elicopterul SMURD 25057 vizite, 0 comentarii ACCIDENT GRAV! Bărbat CĂLCAT PE CAP DE TRACTOR. Intervine elicopterul SMURD
Social
luni, 23 aprilie Foto : DOLIU LA SPITALUL JUDEȚEAN CONSTANȚA! A MURIT UN RENUMIT MEDIC 22957 vizite, 0 comentarii DOLIU LA SPITALUL JUDEȚEAN CONSTANȚA! A MURIT UN RENUMIT MEDIC
Actual
duminica, 22 aprilie Foto : Țara care introduce pedeapsa cu moartea pentru violatorii de copii 6076 vizite, 0 comentarii Țara care introduce pedeapsa cu moartea pentru violatorii de copii
ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.1717 secunde