Avertizare cod galben de ninsori și viscol în șapte județe

Joi, 10 Ianuarie 2019
1541
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenționare Cod galben de viscol și ninsori, valabilă în șapte județe din zona Moldovei, începând de joi seara. De asemenea, ANM a actualizat informarea de vreme rea valabilă la nivelul întregii țări. Astfel, începând de joi, de la ora 16:00 și până vineri, la ora 12:00, aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest și va cuprinde treptat sudul, estul și centrul țării.

Începând din această după-amiază (joi, 10 ianuarie) aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest și va cuprinde treptat sudul, estul și centrul țării. În Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei vor fi perioade cu ninsori, în general moderate cantitativ, ce vor depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.




În Dobrogea și în extremitatea de est a Munteniei vor fi precipitații mixte favorizândpe spații mici formarea poleiului.

Vor fi intensificări temporare ale vântului în estul teritoriului și în zona montană înaltă, cu rafale în medie de 50...60 km/h, viscolind sau spulberând zăpada. În prima parte a zilei de vineri (11 ianuarie) vântul se va intensifica și în sudul Olteniei, unde va determina transport de zăpadă, precum și în Dobrogea.

A fost emis COD GALBEN pentru 10 ianuarie, ora 22 - 11 ianuarie, ora 12 de viscol, strat consistent de zăpadă pentru județele Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț și Iași

În județele menționate, în cursul nopții de joi spre vineri (10/11 ianuarie) și în dimineața zilei de vineri vor fi ninsori ce vor depune strat nou de zăpadă consistent, iar vântul se va intensifica, temporar cu rafale de 60...65 km/h, viscolind sau spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității.



Pagina a fost generata in 0.1584 secunde