Audiențe și sprijin juridic pentru constănțeni, de la Avocatul Poporului

317
Audiențe și sprijin juridic pentru constănțeni, de la Avocatul Poporului - avocat-1549999511.jpg

Articole de la același autor

Dacă aveți o problemă juridică și vă considerați nedreptățiți de unele instituții ale statului, vă puteți adresa Avocatului Poporului. Biroul Teritorial Constanța funcționează, începând din acest an, în clădirea Camerei de Conturi Constanța, având sediul în bulevardul Ferdinand nr. 7 bis, în municipiul Constanța. 


Lunar, reprezentanții biroului acordă audiențe în diferite localități din județul Constanța. Astfel, pe 25 februarie, aceștia se vor afla, de la ora 9.00, la Primăria Medgidia, iar de la ora 11.00, la Primăria Cernavodă. 


"Instituția Avocatul Poporului are rolul de a apăra drepturile și libertățile persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile administrației publice. În cazul în care, în urma examinării petițiilor primite, se constată că petiția persoanei fizice lezate este întemeiată, Biroul Teritorial Constanța al instituției Avocatul Poporului se adresează în scris autorității administrației publice care a încălcat drepturile persoanei fizice și solictă soluționarea problemei semnalate", explică Felicia Nedea, consilierul coordonator al Biroului Teritorial Constanța al instituției Avocatul Poporului. 


În anul 2018, reprezentanții Avocatului Poporului la Constanța au înregistrat și soluționat 280 de petiții, au efectuat nouă anchete și au avut 16 sesizări din oficiu. 


"Anchetele și sesizările din oficiu referitoare la încălcări ale drepturilor prevăzute în Constituția României. Au fost vizate instituții precum Primăria municipiului Constanța, Primăria Năvodari, Primăria Cernavodă, Școală Gimnazială nr. 40 și Școala Gimnazială nr. 12 din Constanța, Inspectoratul Școlar Constanța, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, Direcția de Sănătate Publică Constanța, Centrul de plasament «Micul Rotterdam» din municipiul Constanța, Complexul de Servicii Comunitare «Cristina» din municipiul Constanța. Instituția Avocatul Poporului contribuie la soluționarea pe cale amiabilă a conflictelor dintre persoanele fizice și autorități ale administrației publice, prin mediere și dialog, în scopul soluționării problemelor cetățenilor", mai spune coordonatorul Felicia Nedea.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5209 secunde