Audiențe la Avocatul Poporului. Ce probleme te ajută instituția să le rezolvi

318
Audiențe la Avocatul Poporului. Ce probleme  te ajută instituția  să le rezolvi - audientelaavocatul-1523283583.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții Biroului teritorial Constanța al instituției Avocatul Poporului vor fi prezenți, săptămâna viitoare, în Medgidia și Cernavodă, la sediul celor două primării, pentru a acorda audiențe cetățenilor și pentru a primi petiții.

Activitatea se va desfășura miercuri, 18 aprilie, la sediul Primăriei Medgidia, începând cu ora 9, și la sediul Primăriei Cernavodă, începând cu ora 11, în spațiul pus la dispoziție. Acordarea audiențelor este gratuită, iar pentru cererile adresate instituției Avocatul Poporului nu se percep taxe. Pentru primirea în audiență, este necesară programarea, la numărul de telefon 0241/550.544, sau la sediul celor două primării.

Toate persoanele care se vor prezenta vor putea să-și expună problemele în audiență chiar dacă nu s-au programat. Persoanele care nu pot ajunge în ziua programată pot veni la sediul Biroului teritorial Constanța, la programul zilnic de audiențe, de luni până joi, între orele 9 și 16, cu excepția zilelor de deplasări în teritoriu, sau pot trimite petiția prin poșta electronica [email protected] ori prin poștă la adresa de la sediul biroului din bulevardul Tomis nr. 51, Constanța.

"Instituția Avocatul Poporului contribuie la soluționarea pe cale amiabilă a conflictelor dintre persoanele fizice și autorități ale administrației publice, prin mediere și dialog, în scopul soluționării problemelor cetățenilor. Nu intră în competența instituției Avocatul Poporului actele autorității judecătorești, nici reprezentarea cetățenilor în fața instanțelor de judecată, ale Parlamentului, Președintelui sau ale Guvernului", explică Felicia Nedea, expertul coordonator al Biroului teritorial Constanța al instituției Avocatul Poporului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3086 secunde